Speta

Eu stiam ca problema cu farmecele era la tentativa absolut improprie, numita si ,,tentativa absurda", datorita modului absurd de concepere a infractiunii.Aceasta de fapt nici nu este o tentativa. Iar pentru a fi tentativa relativ improprie, ar fi necesar ca obiectul infractiunii sa existe ( corpul persoanei in viata , nu un cadavru) ,in materialitatea lui si sa constituie obiect al ocrotirii juridice. Fapta putativa - de fapt, are un caracter penal doar in mintea faptuitorului, cum ar fi , de exemplu , impuscarea unui cadavru. In realitate, aceasta fapta nu va atrage raspundere penala .
Nu poate fi nici profanare de cadavre sau de morminte, fiindca pentru a fi asa ceva , ar fi trebuit ca faptuitorul sa actioneze tot cu intentie , sa fi stiut deci ca pe buturuga aia se afla un cadavru.

Prin sentinta penala nr.304 din 9 octombrie 2001, Tribunalul Satu Mare a condamnat pe inculpatii M.L., L.O. si S.V. pentru savarsirea infractiunilor de omor calificat prevazuta in art.174 raportat la art.175 lit.b C.pen., respectiv complicitate la aceasta infractiune, de nedenuntare a infractiunii si de favorizare a infractorului.
Instanta a retinut ca inculpatul M.L., cu ajutorul inculpatei L.O., au ucis, la 21 decembrie 1999, pe K.F., dupa care, impreuna cu inculpatul S.V., au scos cadavrul din casa si l-au dus pe un camp unde i-au dat foc.
Curtea de Apel Oradea, prin decizia penala nr.71 din 21 martie 2002, a admis apelul procurorului si a majorat pedeapsa aplicata inculpatei L.O.
Prin recursul declarat de procuror se sustine ca inculpatii trebuiau condamnati si pentru savarsirea infractiunii de profanare de cadavre prevazuta in art.319 C.pen.
Recursul este nefondat sub acest aspect.
Justificat instanta de fond nu a retinut, in urma extinderii procesului penal pentru alte fapte fata de inculpati, infractiunea de profanare de cadavre, intrucat elementele constitutive ale acestei infractiuni nu sunt intrunite sub aspectul laturii subiective.
Din interpretarea prevederilor art.319 C.pen. rezulta ca pot fi incadrate in aceasta infractiune lovirea, vatamarea, taierea, strapungerea cadavrului, intoarcerea acestuia in alta pozitie, degradarea, distrugerea, suprimarea, sustragerea cadavrului sau unei parti din acesta, a cenusii, dezgroparea, dezbracarea cadavrului, aruncarea oaselor sau ramasitelor pamantesti ori a cenusei, murdarirea cadavrului, atasarea unui obiect sau insemn de natura a leza memoria persoanei decedate.
In esenta, pentru existenta infractiunii prevazute in art.319 C.pen. este necesar ca, prin actiunea ce constituie elementul sau material, sa se aduca, cu intentie, o atingere, o alterare a sentimentului de respect datorat mortilor si amintirii acestora.
In speta, elementele acestei infractiuni nu sunt intrunite, intrucat inculpatii nu au comis nici unul din actele de executare aratate, de natura a aduce o lezare respectului fata de persoana decedata, intentia lor fiind aceea de a sterge urmele faptei savarsite.
In consecinta aceasta critica nu a fost primita, recursul procurorului fiind admis pentru alte motive.

[ link extern ]

Aceasta situatie este susceptibila de mai multe interpretari. Mai multe personae opteaza pentru incadrarea faptei la infractiunea prevazuta de art 319 C.p., oferind argumente solide in acest sens. Personal apreciez in continuare ca ne aflam in fata unei veritabile tentative de omor.
Intr-adevar, unii autori, apreciaza ca in cazul infractiunii de omor, obiectul material ar trebui sa il reprezinte corpul persoanei in viata. In acest sens, afirma distinsa colega mai sus ca,: “Atata vreme insa cat acest obiect material , cerut de lege pentru ca fapta sa constituie infractiunea de omor lipseste, totul ramane in aer”.
Sa nu uitam totusi ca, acest obiect material, NU este o cerinta explicita prevazuta de lege pentru a ne putea afla in fata unei infractiuni! Obiectul material este la urma urmei o institutie generata de catre teoreticieni si ar trebui apreciata intr-un context mult mai larg. In schimb, obiectul juridic (general sau special) al unei infractiuni isi gaseste temei legal, atat in dispozitiile art. 1 C.p., cat si in modul de structurare a partii speciale a codului penal. (Titlul II Infractiuni contra persoanei – obiect juridic generic; Capitolul I, Infractiuni contra vietii […] – obiect juridic special).
In cazul de fata, actiunile respectivei personae au fost subsumate scopului de a suprima viata victimei si desi efectul nu s-a produs, s-a creeat o stare de pericol fata de valorile sociale enumerate mai sus! De fapt aceasta este si diferenta dintre fapta consumata si tentativa (in acest caz) lipsa rezultatului vatamator direct, dar obiectul juridic este acelasi cu al faptei consummate!
Din economia dispozitiilor art 20 C.p., reiese faptul ca executarea nu si-a produs efectul, creandu-se astfel o premisa , dar fara a se face referire la conditiile (de timp sau de loc) in care a aparut aceasta premisa! Conform principiului “Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus” trebuie sa luam sintagma “nu si-a produs efectul” ca atare, fara a mai discuta in ce conditii fapta nu si-a produs acel efect!
In alta ordine de idei, apararile de genul “am stiut ca era mort” nu sunt sustenabile, atata vreme cat doar raportul de expertiza a reliefat acest fapt. Pentru a intra sub incidenta art 319, existenta unui cadavru trebuie sa fie de natura evidentei, ori in cazul de fata s-a crezut ca acel padurar era “foarte “ viu

@claudiu sorin, explicatiile dvs. sunt unele pertinente si bine argumentate juridic. Speta este una deosebit de interesanta si mi-ar placea sa discutasm mai mult pe marginea ei. Deocamdata , din lipsa de timp , ma limitez la a va intreba: Ati in intalnit pana acum in practica, pedepsirea vreunei persoane pentru lovirea unui cadavru , apreciata ca fiind tentativa de omor? La nivel teoretic, incap foarte multe explicatii logice, care ne conduc inspre ipoteza periculozitatii faptuitorului , in care acesta si-a premeditat fapta si nu a ezitat sa o comita , cu sange rece chiar, insa, eu opinez in continuare ca nu exista conditii de pedipsibilitate a acestuia datorita lipsei obiectului material( conditie esentiala in cazul infractiunii de omor) , si anume , corpul persoanei in viata. Ori, daca nu putem vorbi despre omor , despre asasinat, ce fel de tentativa avem? la ce ? stim bine ca fapta ,care este una putativa, existand doar in mintea faptuitorului , nu si in realitate, nu poate fi pedepsita. Neaflandu-ne deci in fata unei infractiuni de omor, nu avem nici tentativa acelei infractiuni. Pana si la infractiunea prevazuta i n art. 319, pentru a fi intrunite conditiile necesare calificarii faptei , ar fi fost necesar ca faptuitorul, cu intentie sa crape capul cadavrului. Ori el ,neavand habar despre moartea ,,cadavrului" , iarasi nu avem cum sa-l pedepsim.

Problema este una deosebit de interesanta si trebuie sa recunosc ca, nu am intalnit vreun caz similar pana acum; as fi extrem de curios sa vad o abordare a instantelor de judecata pe acest aspect, dar dat fiind ca in practica un asemenea caz este extrem de improbabil, posibil sa nu gasesc prea curand solutii pronuntate pe o astfel de speta.
Dar tot atat de adevarat este si faptul ca, NU am regasit pana acum o reglementare juridica a asa numitei fapte putative! Intr-adevar, autorii tratatelor de drept penal o abordeaza, dar ca pe un aspect generat de practica, nu ca pe un fundament strict legal.
Asa cum am mai aratat, nu am regasit nici vreo dispozitie legala referitoare la “obiectul material” al infractiunii de omor.
In aceste conditii este normal (legal) sa exoneram de raspundere penala o persoana care prin actiunile sale parcrge intrgul “iter criminis”, dar dintr-o anumita cauza fapta prevazuta si urmarita de catre el nu se consuma? Oare starea de pericol fata de obiectul juridic nu s-a produs? Aceasta stare de pericol nu se pedepseste?
In masura in care voi mai gasi materiale pe acest aspect le voi supune discutiei.