pe 17.11.2018 s-a incheiat perioada de supraveghere , in cazier inca mai am mentiuni desi am inteles ca se face reabilitarea automat dupa aceasta perioada. Va mai ramane inca 2 ani cu mentiuni sau ce trebuie sa fac sa se streaga acele mentiuni .
ART. 527 c.p.p.
Reabilitarea
Reabilitarea are loc fie de drept, în cazurile prevăzute la art. 150 sau 165 din Codul penal, fie la cerere, acordată de instanţa de judecată, în condiţiile prevăzute în prezentul capitol.
ART. 528
Reabilitarea de drept
(1) La împlinirea termenului de 3 ani prevăzut la art. 165 din Codul penal, dacă persoana condamnată nu a mai săvârşit o altă infracţiune, autoritatea care ţine evidenţa cazierului judiciar va şterge din oficiu menţiunile privind pedeapsa aplicată condamnatului.
#M2
(2) La împlinirea termenului de 3 ani prevăzut la art. 150 din Codul penal, dacă persoana condamnată nu a mai săvârşit o altă infracţiune, organul care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice şi organul care a înregistrat persoana juridică vor şterge din oficiu menţiunile privind pedeapsa aplicată persoanei juridice.
Perioada de supraveghere a fost pentru o pedeapsa de 1 an si doua luni cu amanarea executarii pedepsei pe o perioada de 2 ani . Au trecut acesti doi ani si nicio schimbare. In teorie nici nu eram condamnat s-a dispus o pedeapsa dar s-a amantat executiei in anumite condintii . Nu inteleg dece mai am mentiuni in cazier. Toata lumea spunea la inceput ca nu voi avea cazier nici pe perioada celor doi ani , pe urma ca se a sterge dupa acesti doi acuma , cert este ca eu inca mai am cazier si nu stiu pana cand.
M-ati indus in eroare cand ati folosit termenul de reabilitare, am crezut ca e vorba de o condamnare.
ART. 15 Legea 290/2004
(1) Persoanele fizice înscrise în cazierul judiciar sau cu privire la care s-au făcut notări provizorii se scot din evidenţă dacă se află în una dintre următoarele situaţii:
..........................
h) au trecut 2 ani de la data când s-a pronunţat o hotărâre definitivă de amânare a aplicării pedepsei şi nu s-a dispus revocarea sau anularea amânării aplicării pedepsei conform art. 88 sau 89 din Codul penal;
..........................
CAPITOLUL VI
Rectificarea înscrierilor sau a notărilor din cazierul judiciar
ART. 32
(1) Persoana care figurează în evidenţa cazierului judiciar poate cere rectificarea datelor înscrise sau a notărilor provizorii dacă acestea nu corespund situaţiei reale sau dacă înregistrarea lor nu s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale.
(2) Cererea de rectificare trebuie motivată şi însoţită de actele doveditoare şi se adresează unităţii de poliţie care a emis certificatul de cazier judiciar, care este obligată să verifice susţinerile petiţionarului, iar în cazul în care constată că în cazierul judiciar s-a înscris o menţiune greşită, procedează la rectificarea datelor şi comunică sau eliberează un nou act în locul celui contestat.
(3) Certificatul de cazier judiciar eliberat în condiţiile alin. (2) este scutit de taxa de timbru şi de cheltuielile efectuate pentru eliberarea documentului.
(4) Unitatea de poliţie va comunica petiţionarului modul de soluţionare a cererii, în termen de cel mult 20 de zile de la depunerea acesteia.
ART. 33
(1) Persoana căreia i s-a respins cererea de rectificare a cazierului judiciar poate introduce contestaţie, inclusiv pentru situaţia în care eroarea înregistrării în cazierul judiciar nu se datorează unităţii de poliţie, în termen de 30 de zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază teritorială de competenţă domiciliază.
(2) Contestaţia este scutită de taxa de timbru, iar hotărârea pronunţată este definitivă şi irevocabilă.
(3) În caz de admitere a contestaţiei, instanţa va trimite copie de pe hotărâre unităţii de poliţie care a eliberat actul contestat, în vederea rectificării cazierului judiciar, atât la nivelul cazierului local, cât şi central.
Cazier
fordfiesta
Buna ziua in 2013 luna 03 ,am primit 3 luni cu suspendare si termen de incercare 2 ani si 3 luni ,intrebarea mea este sunt reabilitat de drept ca au trecut 4 ... (vezi toată discuția)