In anul 2012-2013 am platit integral anul universitar insa nu am putut beneficia de serviciile educationale din semestrul al doilea din pricina unor probleme de sanatate care nu mi-au permis prezenta la cursuri si seminarii si implicit la examene. In vara anului trecut am facut o cerere catre Rectoratul Universitatii si alta catre Decanatul Facultatii pentru a-mi fi aprobata cererea de reinscriere in primul an fara a mai plati anul ci doar completarea lui (pentru ca taxa anuala se marise iar eu sunt la a doua facultate). Doamna Decan mi-a respins cererea si a considerat ca ar fi corect sa platesc inca o data suma intreaga (adica 2500+3000=5500 ron, nu vad rostul) asa ca m-am orientat spre o universitare vecina unde platesc anul dar mai putin (tot din vina lor). Motive nu au avut sa-mi ceara suma inca o data, prezente in primul semestru am avut iar media a fost foarte mare (9,60 si ceva) insa nu am beneficiat de bursa din pricina ca plateam taxa- a doua facultate desi eram la medie printre primii 7 daca nu ma insel).
Aceiasi Universitate,alta facultate, alta poveste: in anul 2007 la o restanta un domn profesor m-a jignit si m-a picat pe motiv ca sunt "proasta" desi examenul meu era de maxim nota 8. Cand am vazut nota 4 mi s-a facut rau, a trebuit sa stau jumatate de ora sa-mi revin. Am incercat sa schimb situatia insa profesorul a refuzat pe motiv ca era deja trecuta. Din acesta pricina eu am platit tot anul al doilea. Insa asta nu este nimic pentru ca eu am continuat cu stari de rau, de lesin, lipsa de concentrare in cadrul acelui spatiu universitar, astfel incat cu greu puteam sta la cursuri si seminarii (consecinta a fost ca mergeam f rar) iar la examene invatam acasa si chiar daca stiam ceea ce ne dadea scriam doua trei randuri si mi se stergea tot din memorie asa ca picam examenul cu toate ca de invatat invatam. Aceasta stare de lesin, rau si lipsa de concentrare s-a raspandit si in afara spatiului universitar astfel incat nu puteam sta niciunde, ameteam pe strada, mi se taia respiratia, imi era frica sa merg singura ca mi se intuneca tot, am facut miopie destul de mare (la ochiul stang am si acum -8 dar vad cu dioptrii mai mici ca s-a speriat si doamna oftalmolog). Dupa un an de la absolvire am ales sa intru in psihoterapie si m-am vindecat in mare parte (proportie de 80) insa cand am reluat studiile celei de-a doua facultati starea de neliniste a reaparut ce-i drept nu tot la fel ci in proportie cu mult mai mica avand puterea de a o controla dupa acele sedinte de psihoterapie). Mentionez ca am mai fost hartuita verbal si psihic si de alti profesori din cadrul primei facultati.
Colac peste pupaza actuala decana actuala cand i-am prezentat situatia mi-a spus sa trec peste. Doamna il ascunde pe profesorul vinovat, a spus ca nu mai preda la facultate, dar eu am flotant la biblioteca Universitatii si am trecut pe acolo si am vazut ca este trecut pe usa departamentului numele dansului deci nu e drept ceea ce face dansa. La fel si fosta decana, ma ignora, mi-a blocat accesul la pagina dansei. Intrebarea este: pot fi cele doua acuzate de complicitate si pot fi trase la raspundere legal? Daca ii dau in judecata oare pot rezolva ceva? Va multumesc.
Buna ziua. Temeiul ar fi refuzul constant de a-mi fi rezolvata problema pe cale amiabila, precum si rezolvarea ei. Am apelat la acest lucru incercand o discutie amiabila cu dansii insa nu se poate discuta cu ei sub aceasta forma.
Examene restanta...
simpleway
Sunt studenta in anul 1 la Litere. Am o profa, care incearca nervii tuturor studentilor care trec pe mana ei. Am dat la ea a 3-a restanta si am picat-o. Oare ... (vezi toată discuția)