Iubire
Lucian Blaga
Iubeşti – când ulciorul de-aramă
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori şi de toamnă,
de foc, de-anotimpul din vine.
Iubeşti – când suavă icoana
ce-ţi faci în durere prin veac
o ţii înrămată ca-n rana
străvechiului verde copac.
Iubeşti – când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânţi să culegi printre umbre
bălaiul surâs al comorii.
Iubeşti – când simţiri se deşteaptă
că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-aşteaptă
nu moartea, ci altă poveste.
Iubeşti – când întreaga făptură,
cu schimbul, odihnă, furtună
îţi este-n aceeaşi măsură
şi lavă pătrunsă de lună.
Bucuria ta si a celor din jur!
Nu plange ca s-a terminat ci zambeste ca s-a intamplat!
A iubi o ora e ceva animalic,o zi e ceva omenesc,o viata intreaga e ceva ingeresc,dar a iubi toata viata o singura fiinta e divin!
Dragostea e lucrul acela intangibil care ne face multumiti cu ceea ce avem si nemultumiti de ceea ce suntem.
Inima unui indragostit e ca o usa,se deschide atunci cand nu te astepti si nu intotdeauna la usa este cine trebuie.
A iubi inseamna a daarui mereu,pana ce simti ca te stingi.Si totusi,daruind iubire,nu te mistui,ci...traiesti!
"Dragostea este oarba si iubitii nu pot sa vada micile nebunii pe care le fac" - W.Shakespeare
Dragostea consta in dorinta de a da ceea ce este al tau altuia si de a simti fericirea acestuia ca si cum ar fi a ta...
Dragostea este tot ce avem,este singura modalitate in care ne putem ajuta unul pe celalalt.
Iubirea conduce regii,campul,pamantul,oamenii de pe el si sfintii de deasupra...Pt ca dragostea este Rai,iar Raiul este dragoste!
Traieste astfel incat sa nu faci pe nimeni sa sufere,iar daca nu poti dobandi FERICIREA decat intristand inima cuiva atunci mai bine renunta la fericire.
De fiecare data cand iubim,e prima oara cand am iubit...
O prietenie incape cu un zambet,traieste printr-o lacrima si se termina cu un sarut...
Singuratatea este aceeasi chiar daca acest cuvant se pronunta diferit in fiecare limba!Dorinta de a fi iubit ramane motorul vietii!
Nu-i niciodata prea tarziu O poarta sa deschizi iubirii,Si langa cine-ti este drag Sa mergi pe drumul fericirii...
Fericire...e un cuvant sublim...iubirea inseamna o avere,o dragoste,dar totodata si durere.Iubirea poate fi frumoasa dar si furtunoasa.
Si daca doua inimi singuratice si-au dat pentru prima oara 'mana' pt a forma ceva atat de frumos,numit DRAGOSTE,atunci Cupidon si-a indeplinit menirea!
Daca vreodata iubirea te va lua pe aripa ei...nu o alunga!caci vei regreta...!
Zambetul este sau nu,asa cum sentimentele sunt sau nu.Dar nimeni nu e prea sarac sa poata oferi un zambet,asa cum nimeni nu e prea bogat sa se poata lipsi de el.
Definitia iertarii: "Parfumul unei flori lasat pe pantoful care a calcat-o".Speranta e un lucru bun,poate cel mai bun.Si lucrurile bune nu mor niciodata.
E greu sa mergi pe culmea vietii cu inima pustie,e greu sa suferi in tacere si nimeni sa nu stie...
Prietenia este asemenea unei iubiri fara aripi...
Daca nu ai iubi, cum ai putea pretui orbitoarea lumina a soarelui si mangaietoarea lumina a lunii?
Dreptatea poate sa ne avertizeze asupra ceea ce este bine sa evitam; insa doar inima ne spune ceea ce este mai potrivit sa facem...
Nu exista indatorire pe care s-o subestimam mai mult, decat aceea de a fi fericiti...
Iubirea de tara, iubirea de parinti, de prieteni si de tot ceea ce ne inconjoara este pretutindeni si ne copleseste in fiecare minut pe care-l traim.
Invatati sa lasati pe chipul vostru sa infloreasca un zambet. Este darul pe care-l oferiti aproapelui, este darul pe care-l oferiti intregului Univers!
Dragostea este intelepciunea nebunului si nebunia inteleptului.
Dragostea consta in dorinta de a da ceea ce este al tau altuia si de a simti fericirea acestuia ca si cum ar fi a ta...
Nu putem merge departe in prietenie, daca nu suntem dispusi sa ne iertam unii altora micile defecte...
Nu incerca sa gasesti iubirea absoluta, pentru ca nu exista. Totul este relativ pe lumea asta, pana si iubirea...
O viata fara dragoste este asemenea unui an fara primavara.
Pierduta lucire din raza de luna, frumoasa mea umbra, ce umbra nebuna, frumoasa lumina, scapata din stele, cazuta-i din noapte in visele mele...
Adevarul care ii face pe oameni liberi este in cea mai mare parte adevarul pe care oamenii n-ar vrea sa-l auda. Herbert Agar
Cand iubirea, acel puf de papadie, ce vine mereu si pleaca cu primul fir de vant, va trece si pe la poarta ta, atunci vei sti ca m-ai intalnit...
Cand iubesti esti cel mai fericit om din lume; cel mai trist lucru este sa suferi din iubire...
Fara IUBIRE nu exista viata! IUBITI-VA! Si alungati bezna aceasta ce ne sugruma in fiecare clipa!
Dragostea sau Iubirea este un giuvaer de mare pret, dat in dar fiecarei fiinte umane. Daca l-ai pierdut, viata ta nu mai are nici un sens...
Dragostea... darul cel mai de pret al omenirii... traim pentru dragoste... pentru o felie de iubire...
Cand amintirea iubirii iti da fiori, sa stii ca este un gand de-al meu, trimis spre tine... pentru a te ajuta sa adormi cu mine in gand!
Dragostea e ca o stafie. Multi vorbesc despre ea dar putini o vad intradevar. Rouche Foucould
Iubirea te face sa plangi cand inca nu stii ce sunt lacrimile, iubirea te face sa razi in intunecimea noptii, purtandu-ti visele pe aripile de fum ale zarilor..
Cea mai mare fericire, dupa aceea de a iubi, e sa-ti martuisesti iubirea
Dragostea e ca spinul : nu-l simti cand intra, dar te doara cand il smulgi cu sila"
Dragostea consta in dorinta de a da ceea ce este al tau altuia si de a simti fericirea acestuia ca si cum ar fi a ta."
Dragostea e sentimentul care vine în galop si dispare în vârful picioarelor"
Iubirea:....flacara pe care zeii o invidiaza la muritori
Iubeste putin cel ce poate spune prin cuvinte cat iubeste
Dragostea este singura pasiune care se plateste cu moneda fabricata de ea insasi"
Daca dragostea este o slabiciune, aceasta este slabiiunea inimilor mari"
Dragostea e ca pojarul : Toti trecem prin ea!
Fericit e cel ce indrazneste sa apere cu barbatie ceea ce iubeste
Cand iubesti puternic gasesti intotdeauna ceva nou la persoana iubita
Cel care se teme, încearcã sã îi distrugã partenerului personalitatea. Cel ce iubeste, îl face pe celãlalt sã se simtã mai important.
Cel mai greu lucru din viata unui om e sã iubeascã, pentru cã în dragoste trebuie sã punã trup si suflet.
Cine iubeste si este iubit nu va mai fi niciodatã acelasi om ca înainte.
Cine are capacitatea de a se îndrãgosti, poate avea mereu încredere în iubire si în valoarea omului de care s-a îndrãgostit.
Dragostea este singura pasiune care se plateste cu moneda fabricata de ea insasi
Daca dragostea este o slabiciune, aceasta este slabiiunea inimilor mari
Cat timp iubesti, ierti"
Numai suflete vulgare isi batjocoresc dragostele de odinioara
Iubirea ...este una din nevoile fundamentale ale fiintei noastre
Iubirea nu te scade, nu te sporeste - te justifica
A iubi inseamna a inceta sa traiesti pt tine, a face ca toate sentimentele omenesti, teama, speranta, durerea, bucuria sa nu depinda decat de o singura persoana - fiinta iubita
Cine vrea sã subjuge si sã cãlãreascã un om, încearcã sã-l schimbe. Cine iubeste un om îl acceptã asa cum este.
In adâncul sufletului tãu, ai impresia cã fiecare om nu doreste altceva decât sã iubeascã si sã fie iubit.
Dragostea noastrã e la fel ca o boalã pe care dacã nu o tratezi se agraveazã si ca orice floare pe care dacã nu o uzi se ofileste.
Cel mai trist in dragoste e ca uneori sufletul ti-l ia cine n-are nevoie de dansul
Dragostea care se ofera vesnic nu e luata in seama. O simpla lege de economie: prea multa oferta elimina cererea
De ce fiecare clipa de iubire,se aseamana cu un moment din viata unui inger
Dragostea inseamna sa respiri, sa speri, sa ierti.. sa iubesti. Daca as fi un nor as sta tot timpul deasupra ta, daca ai fi pamânt eu as fi apa, daca ai fi , eu as fi puritatea. Te iubesc foarte mult si cred ca fara tine nu as mai putea trai in aceasta lume, care m-i s-ar parea ca ziua fara soare sau noaptea fara stele."
Cel care se teme, încearcã sã îi distrugã partenerului personalitatea. Cel ce iubeste, îl face pe celãlalt sã se simtã mai important.
Cel mai greu lucru din viata unui om e sã iubeascã, pentru cã în dragoste trebuie sã punã trup si suflet.
Cine iubeste si este iubit nu va mai fi niciodatã acelasi om ca înainte.
Iubirea nu te scade, nu te sporeste - te justifica
Iubeste putin cel ce poate spune prin cuvinte cat iubeste
Dragostea e o sageata ce iti face rani de foc, sufera cel ce iubeste cel iubit isi bate joc
… Numai dragostea si creatia fac viata vrednica de a fi traita si, totodata, de a fi parasita fara regret (Mihail Drumes).
Iubirea nu este o relatie intre doua persoane. Ea este un stadiu al constiintei tale (Osho).
Un gînd rapid despre iubire
Îndrăgostiţii, îndrăgostiţii dintotdeauna şi de pretutindeni, nu pot evita să-şi sistematizeze euforia – mai ales la începutul relaţiei lor – prin trei propoziţii de o miraculoasă, sublimă, unanimă banalitate: 1) Ne vom iubi veşnic (cu variante: „Nu ne vom mai despărţi niciodată“, „Nu-mi mai pot imagina viaţa de-aici înainte fără tine“ etc.) 2) Parcă ne-am cunoaşte dintotdeauna (cu variante: „Sîntem făcuţi unul pentru altul“, „Am fost programaţi de la începutul lumii să ne întîlnim“, „Eşti dintotdeauna perechea mea, jumătatea mea“ ) şi 3) Iubirea noastră e unică („Trăim ceva rarisim, fără precedent, fără comună măsură cu iubirile altor cupluri“ ). Dacă nu te-ai auzit niciodată proferînd măcar unul din aceste trei „absoluturi“, n-ai fost niciodată cu adevărat îndrăgostit. Faptul că i-ai auzit şi pe alţii vorbind la fel nu te demobilizează. Cu tine şi cu amorul tău e altceva. Ceva profund, neconvenţional, ireductibil.
Într-o a doua instanţă, urmează des-vrăjirea, momentul lucidităţii, masivitatea cinică a bunului-simţ. Vertiginosul afect originar se adumbreşte, „se aşază“, îşi pierde palpitul. „Veşnicia“ devine negociabilă. Pur şi simplu nu se confirmă. Ajuns în papuci, domesticit prin rutină, erosul cunoaşte calmul amărui al relativităţii. Ideea unei întîlniri „destinale“, pregătită laborios in divinis, încă de la facerea lumii, se transformă într-o metaforă adolescentină, de un romantism duios. „Aşa ne-a fost dat!“ e înlocuit prin „Asta-i situaţia!“. Cît despre „unicatul“ experienţei, hai să fim serioşi! Fiecare om, fiecare generaţie trec, inevitabil, prin inflamaţii asemănătoare. „Unicatul“ e ecumenic, global, „general-uman“. Pe scurt, după momentul, mai mult sau mai puţin fulgurant, al „aprinderii“ iniţiale, urmează, mai devreme sau mai tîrziu, „rezonabilitatea“, sedentarizarea, decongestia.
Într-o a treia instanţă însă, lucrurile îşi recuperează misterul şi legitimitatea. Misterul rezultă din tocmai faptul că universalitatea raportării la absolut prin care debutează orice entuziasm amoros nu se sleieşte prin reiterare, nu-şi pierde frăgezimea, patosul, nimbul extatic. Repetabilitatea „tradiţională“ a experienţei nu reuşeşte să-i atenueze nici intensitatea, nici autenticitatea. Toţi traversează acelaşi scenariu, dar toţi îl trăiesc ca pe o noutate totală, ca pe o surpriză, ca pe un şoc. Cu alte cuvinte, credinţa în eternitatea, predeterminarea şi unicatul întîlnirii, deşi contrazisă sistematic de realitatea imanentă, se dovedeşte ea însăşi eternă, predeterminată, unică. Ceea ce înseamnă că evenimentul iubirii se situează în alt plan decît acela al imanenţei. El presimte un alt nivel al realului, unul în care eternitatea, destinul şi unicitatea există: există substanţial, deplin, aşa cum există lumile cu mai multe dimensiuni, aşa cum există non-spaţialitatea şi non-temporalitatea. Îndrăgostitul percepe, pentru o clipă, clipa îndrăgostirii lui, cerul stelelor fixe, orizontul ascuns îndeobşte al celor netrecătoare. În limitele acestui orizont, trăirea lui este veşnică, pre-programată şi irepetabilă. Iubirea revelează aşadar, cu energia unei imprevizibile iluminări, zenitul trans-mundan al cotidianului. Cînd iubirea încetează, „ruptura de nivel“ pe care o cauzase se cicatrizează, se închide. Cerul devine tavan. Ceea ce nu înseamnă că, dincolo de tavanul curent, cerul încetează să mai existe. Spectaculoasă rămîne împrejurarea că prin experienţa unanimă, inconturnabilă, a iubirii, ultimul dintre oameni străvede, fulgerător, dansul ielelor. Îndrăgostit, Mitică trăieşte, între două halbe, episodul platonician al vieţii sale şi se înalţă, astfel, la metafizică.
Andrei PLesu
Mihai Beniuc – Ultima scrisoare
Sfârşitul a venit fără de veste.
Eşti fericită? Văd că porţi inel.
Am înţeles, voi trage dungă peste
Nădejdea inutilă. Fă la fel.
Nici un cuvînt nu-mi spune, că-i o formă.
Cunosc însemnătatea ei deplin.
ªtiu, voi aveţi în viaţă altă normă.
Eu însă-n faţa normei nu mă-nchin.
Nu te mai cânt în versuri niciodată,
Mai mult, în drumul tău nu am să ies.
Nu-ţi fac reproşuri, nu eşti vinovată.
ªi n-am să spun că nu m-ai înţeles.
A fost, desigur, numai o greşeală.
Putea să fie mult - nimic n-a fost.
În veşnicia mea de plictiseală
Tot nu-mi închipui că puneai vreun rost.
ªi totuşi..., câteva atingeri
Au fost de-ajuns să-mi deie ameţeli.
Vedeam văzduhul fluturând de îngeri,
Lumina-n noaptea mea de îndoieli.
Când degete de Midas am pus, magic,
Pe frageda fiinţă-a ta de lut,
Simţeam în mine murmurul pelagic
Al sfintelor creaţii de-nceput.
Vedeam cum peste vremuri se înalţă
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalţă.
ªi-ngenunchiate rânduri, submisiv.
La soclul tău dumnezeiesc aşteaptă
Să le întinzi cu zîmbet liniştit
Spre sărutare, adorata dreaptă,
'Nainte de-a se şterge-n infinit.
O, de-am fi stat alături doar o oră,
Ai fi rămas în auriul vis
Ca o eternă roză auroră,
De ne-nţeles..., de nedescris.
Ireversibil s-a-ncheiat povestea
ªi nici nu ştiu de ai să mai citeşti,
Din întîmplare, rândurile-acestea
În care-aş vrea să fii ce nu mai eşti.
N-am să strivesc eu visul sub picioare,
N-am sa pătez cu vorbe ce mi-i drag.
Aş fi putut să spun: "Eşti ca oricare",
Dar nu vreau în noroaie să mă bag.
De-ar fi mocirla-n jurul tău cât hăul,
Tu vei rămâne nufărul de nea
Ce-l oglindeşte beat, de pofte, tăul
Ce-l ţine, candid, amintirea mea.
Vei fi acolo pururi ne-ntinată,
Te voi iubi mereu, fără cuvânt,
Iar lumea n-o să ştie niciodată
De ce nu pot mai mult femei să cânt.
Acolo, sub lumina de mister,
Scăldată-n apa visurilor, lină,
Vei sta, iubită, ca-ntr-un colţ de cer.
O stea de seară blândă, şi senină.
Iar cînd viaţa va fi rea cu tine,
Când or să te împroaşte cu noroi,
Tu fugi în lumea visului la mine.
Vom fi acolo, singuri, amândoi.
Cu lacrimi voi spăla eu orice pată,
Cu versuri nemaiscrise te mângâi.
În dulcea lor cadenţă legănată,
Te vei simţi ca-n visul tău dintâi.
Iar de va fi, cum simt mereu de-o vreme,
Să plec de-aicea, de la voi, curând,
Când glasul tău vreodată-o să mă cheme,
Voi reveni la tine, din mormânt.
ªi de va fi să nu se poată trece,
Pe veci, pecetluitele hotare,
M-aş zbate-ngrozitor în ţărna rece,
Plângând în noaptea mare, tot mai mare.
avocatnet.ro explicăm legislația
luiza2008, utilizator
justitiarul3 
BX 
Flavyta