Instanta a admis plangerea si a trimis dosarul la parchet unde a dispus inceperea U.P.
De la data de cand dosarul se afla la parchet, au trecut 9 luni de zile, si parchetul inca nu a dispus o solutie. Am impresia ca parchetul tegiverseaza, iar cineva mi-a zis ca pot sa fac contestatie durata proces sau ceva de acest gen dupa un anumit termen daca nu se solutioneaza.
Multumesc d-le av. Patrascu.
In cazul meu, la ora actuala pot introduce contestatia durata proces? Au trecut deja 9 luni de cand judecatorul de camera preliminara mi-a admis plangerea impotriva ordonantei de NUP dat de parchet. Mi-a admis plangerea in baza art 341 (6), b).
Acum sa introduc contestatie durata proces conf. art. 488^1 , alin 3, lit. c) ?
Art. 4881
Introducerea contestaţiei
(1) Dacă activitatea de urmărire penală sau de judecată nu se îndeplineşte într-o durată rezonabilă, se poate face contestaţie, solicitându-se accelerarea procedurii.
(2) Contestaţia poate fi introdusă de către suspect, inculpat, persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente. În cursul judecăţii, contestaţia poate fi introdusă şi de către procuror.
(3) Contestaţia poate fi formulată după cum urmează:
c) după cel puţin 6 luni de la sesizarea instanţei cu o cale de atac, pentru cauzele aflate în căile de atac ordinare sau extraordinare.
ART. 488^1
Introducerea contestaţiei
(1) Dacă activitatea de urmărire penală sau de judecată nu se îndeplineşte într-o durată rezonabilă, se poate face contestaţie, solicitându-se accelerarea procedurii.
(2) Contestaţia poate fi introdusă de către suspect, inculpat, persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente. În cursul judecăţii, contestaţia poate fi introdusă şi de către procuror.
(3) Contestaţia poate fi formulată după cum urmează: a) după cel puţin un an de la începerea urmăririi penale, pentru cauzele aflate în cursul urmăririi penale;
b) după cel puţin un an de la trimiterea în judecată, pentru cauzele aflate în cursul judecăţii în primă instanţă;
c) după cel puţin 6 luni de la sesizarea instanţei cu o cale de atac, pentru cauzele aflate în căile de atac ordinare sau extraordinare.
(4) Contestaţia poate fi retrasă oricând până la soluţionarea acesteia. Contestaţia nu mai poate fi reiterată în cadrul aceleiaşi faze procesuale în care a fost retrasă.
Am facut plangere penala (s-a inceput urmarirea penala), la care parchetul mi-a respins plangerea prin NUP.
Am atacat ordonanta parchetului la instanta, iar instanta mi-a admis plangerea, adica a desfintat ordonanta parchetului si a dispus urm. penala.
Pana acum, asa cum am spus mai sus, au trecut 9 luni de zile, si, parchetul inca nu a dat solutia.
D-stra d-le avocat, mi-ati aratat ca in cauza de fata, pot formula contestatie durata proces a) după cel puţin un an de la începerea urmăririi penale, pentru cauzele aflate în cursul urmăririi penale;
Dar conform lit. c), spune ca contestatie se face: c) după cel puţin 6 luni de la sesizarea instanţei cu o cale de atac, pentru cauzele aflate în căile de atac ordinare sau extraordinare.
Oare sesizarea instantei cu plangerea impotriva ordonantei parchetului, nu a insemnat sesizarea instanţei cu o cale de atac, pentru cauzele aflate în căile de atac ordinare?
Calea de atac
Just-drept
La un dosar penal, procurorii de la P. Tribunal au emis ordonanta de n.u.p. S-a atacat la instanta Tribunalului, iar judecatorul de camera preliminara a ... (vezi toată discuția)