Expertiza imobilului donat, în vederea reducțiunii liberalităților excesive. Ce valoare se va lua în considerare: cea de la momentul donației sau cea din prezent?
Exista pe rol in litigiu la care s-a cerut revocarea donatiei unui imobil, incalcandu-se rezerva succesorala a unuia dintre mostenitori. Instanta va cere expertiza acelui imobil. La ce valoare se va face ? La valoarea anului 2013 cand s-a semnat aceea donatie sau la valoarea din prezent ?
trandafir2
Moderator 1din 1 utilizatori consideră acest răspuns util
Depinde, în principiu se ia în considerare valoarea la data deschiderii moştenirii a bunurilor donate, ţinându-se însă cont de starea lor în momentul donaţiei, din care se scade valoarea sarcinilor asumate prin contractele de donaţie. Dacă bunurile au fost înstrăinate de donatar, se ţine seama de valoarea lor la data înstrăinării. Dacă bunurile donate au fost înlocuite cu altele, se ţine cont de valoarea, la data deschiderii moştenirii, a bunurilor intrate în patrimoniu şi de starea lor la momentul dobândirii. Trebuie să detaliați pentru un răspuns complet (presupunând că nu discutăm pur teoretic).
Revin cu ceva detalii. In 2013 s-a semnat contractul de donatie a acelui imobil intre parinte (era unul singur) si unul dintre cei 2 fii. In 2016 parintele a decedat, iar in 2017 s-a cerut revocarea donatiei de catre celalalt fiu pe motivul incalcarii rezervei succesorale plus partaj succesoral intrucat pe numele parintelui decedat mai exista si un teren agricol de o valoare cu mult inferioara acelui imobil aflat in litigiu. Instanta urmeaza sa desemneze un expert evaluator pentru imobil si teren agricol. Intrebarea este la ce valoare va evolua imobilul,
- la cea din 2016 cand a decedat parintele si acel fiu a intrat in posesia imobilului;
- la cea din 2017 cand s-a deschis succesiunea in instant;
- sau la cea actuala din 2018 cand se va numi evaluatorul.
Precizez ca valoarea de piata din acesti 3 ani difera semnificativ, iar imobilul nu a fost instrainat.
Va multumesc !
trandafir2
Moderator 4din 4 utilizatori consideră acest răspuns util
In primul rand ca in aceasta speta, pentru motivul expus, nu este incidenta revocarea donatiei, intrucat aceasta institutie presupune fie ingratitudinea, fie neexecutarea sarcinii daca donatia a fost cu sarcina, or din cele expuse nu reiese nici una, nici alta.
Ceea ce se intampla in speta este evaluarea bunului in vederea calculului rezervei succesorale si al cotitatii disponibile, probabil intr-o actiune in reductiunea liberalitatilor excesive. Acum, strict la evaluarea bunului, presupunand ca bunul nu a fost instrainat de donatar (si deci se afla inca in patrimoniul acestuia), se va aplica regula generala in materie. Ca atare, se va lua in considerare valoarea de la data deschiderii mostenirii (adica de la data mortii mai pe romaneste), deci valoarea din 2016 cand a decedat parintele, insa pentru aprecierea valorii se va tine cont de starea bunului in momentul donatiei (adica 2013, daca spuneti ca respectivul contract s-a incheiat in 2013). In ce sens "se va tine cont"? In sensul ca daca donatarul a facut investitii in imobil, valoarea investitiilor se va deduce din valoarea imobilului. Nu stiu daca m-am facut inteles, insa o sa va dau un exemplu in cifre, atentie!!
- Valoare imobil la data donatiei (2013) = 100 lei
- Spor imbunatatiri aduse de donatar (pana la data mortii, in 2016) = 30 lei
- Spor datorat cresterii pretului imobilului in perioada 2013-2016 = 50 lei
Total valoare imobil la 2016 = 180 lei.
Bun, pentru calculul ce se va face in instanta se va lua in considerare valoarea de 100+50=150 lei (adica, fara cei 30 de lei reprezentand imbunatatiri).
(nu o sa dezvolt discutia si pentru diferenta eventuala de pret intre anul 2016 si 2018 pentru ca largim cadrul prea mult si oricum calculele in instanta se vor face pe valorile explicate mai sus).
Ca un sumar, se ia în considerare valoarea la data deschiderii moştenirii a bunurilor donate.
AlexGM
Utilizator 2din 2 utilizatori consideră acest răspuns util
Multumesc domnului moderator @trandafir2. Un raspuns la obiect, profesionist si pe intelesul tuturor. Sunteti foarte util forumului, drept pentru care primiti respectul meu.