Art. 24. - (1) In scopul asigurării fondurilor necesare pentru plăţi curente, asociaţia de proprietari stabileşte cuantumul şi cota de participare a proprietarilor la constituirea fondului de rulment. De regulă, fondul de rulment se dimensionează astfel încât să poată acoperi cheltuielile curente ale condominiului la nivelul unei luni calendaristice. Stabilirea cuantumului se face prin echivalare cu suma care a fost necesară pentru acoperirea cheltuielilor lunare înregistrate de asociaţia de proprietari în anul expirat, la nivelul lunii cu cheltuielile cele mai mari, majorate cu rata inflaţiei, iar în cazurile asociaţiilor de proprietari nou-înfiinţate, prin constatarea şi însuşirea experienţei în domeniu a unor asociaţii de proprietari echivalente ca mărime.
(2) Fondul de rulment se constituie prin plata anticipată a cotei ce revine fiecărui proprietar, potrivit hotărârii adunării generale a asociaţiei de proprietari, iar reîntregirea fondului de rulment se face lunar, prin plata sumelor afişate pe lista de plată. Pentru încasarea fondului de rulment, casierul asociaţiei de proprietari eliberează chitanţă personalizată separată.
(3) In situaţiile în care, prin contractul de închiriere încheiat cu proprietarul, chiriaşul se obligă să participe la plata cheltuielilor curente ale condominiului în care locuieşte, acesta va participa şi la formarea fondului de rulment.
(4) Fondul de rulment încasat se poate restitui în situaţiile de schimbare a domiciliului sau a dreptului de proprietate, dacă prin actele de transmitere a dreptului de proprietate sau a folosinţei locuinţei nu se stipulează altfel, precum şi în situaţiile în care cheltuielile lunare scad conform deciziei comitetului executiv, la cererea proprietarului.
(5) Asociaţia de proprietari va constitui un fond pentru repararea părţilor de construcţii/instalaţii aflate în proprietate comună, fond cu perioadă de folosire limitată, care va fi depus în contul asociaţiei de proprietari şi nu va putea fi folosit decât cu acordul adunării generale a asociaţiei de proprietari, în conformitate cu bugetul de venituri şi cheltuieli.
(6) Veniturile obţinute de asociaţia de proprietari din activităţi economice sau din alte activităţi desfăşurate se constituie ca fond special şi se vor utiliza în exclusivitate pentru îmbunătăţirea confortului şi eficienţei condominiului, pentru întreţinerea şi repararea proprietăţii comune, potrivit art. 45 alin. (3) din Legea nr. 230/2007. In aceste venituri se cuprind şi cele obţinute din închirierea unor spaţii aflate în proprietate comună indiviză, a spaţiilor pentru instalarea de reclame şi pentru serviciul de televiziune prin cablu, firme luminoase, precum şi alte venituri obţinute din orice sursă, în condiţiile legii. Aceste venituri se constituie ca surse proprii ale asociaţiei de proprietari, nu se plătesc proprietarilor, nu pot fi folosite la constituirea sau la completarea fondului de rulment şi nu pot fi folosite la plata facturilor emise de furnizorii de servicii publice de utilităţi. Acest fond va fi depus în contul asociaţiei de proprietari şi nu va putea fi folosit decât cu acordul adunării generale a asociaţiei de proprietari, în conformitate cu bugetul de venituri şi cheltuieli.
la administratie platesc doar consumul de energie pe scara, salariile administratorului si ale femeii de serviciu, salubritate, alte hartii, copii xerox si produse de curatenie.
~ final discuție ~