avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 803 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Protecţia consumatorului, ... Garanție produs \"defect nemanifestat\" Depanero
Discuție deschisă în Protecţia consumatorului, garanţii şi probleme asociate produselor şi serviciilor

Garanție produs "defect nemanifestat" Depanero

Bună seara,
acum 2 zile am mers la Media Galaxy pentru a trimite în service un telefon mobil, reprezentatul Media Galaxy a văzut cu ochii lui defectul.
Ulterior (azi) am fost contactat telefonic de către reprezentatul Media Galaxy, acesta mi-a comunicat că ce-i de la service (Depanero), i-au transmis că "defectul nu s-a manifestat" iar el îmi recomandă să merg personal la Depanero să le arăt/explic problema.
Ce ar trebui sa fac în acest caz ? Refuz să îmi pierd timpul și să fiu mințit, pe banii mei. Depanero asta face de obicei "Defect nemanifestat" și aia e ori ți-o bagă p'aia cu "prezintă șocuri" și ți-ai pierdut garanția. Nu mi se pare normal, practic ești luat de prost pe timpul și pe banii tăi.

Ce-i de făcut?
Ar trebui să merg personal la Depanero?
Eu nu am cumpărat telefonul de la ei iar logica mea îmi spune că nu ar trebui sa mă intereseze, este de datoria comerciantului să rezolve cumva, sunt în joc vre-o 2000 de lei. Nu mă dau banii afară din casă, dar deja nu mai e vorba de bani cat e despre nesimțire și incompetența unora.
Cel mai recent răspuns: adriandimitriu , utilizator 06:07, 22 Martie 2018
Povestea cu șocurile pot să v-o spună și fără să vă solicite prezența. Vă reamintesc însă că pentru a reclama la ANPC e necesar să dovediți că ați încercat o reconciliere prealabilă.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Problema garantie telefon TvX TvX Salutare tuturor, Am o problema putin mai delicata si sunt curios si de parerile voastre, sau de cum ati proceda voi. Pe la jumatatea lunii decembrie am ... (vezi toată discuția)
Probleme aparute dupa returul unui produs popescualextraian popescualextraian Buna ziua, In data de 10.03.2017 am achizitionat o consola PS4 de la Media Galaxy/Altex Cluj, sediul Polus. Conform ofertei Media Galaxy, orice produs ... (vezi toată discuția)
Depanero - garantie anulata allview militarupetru militarupetru Buna ziua, Apelez la acest forum cu o problema pe care o am cu service-ul Depanero, si anume, pe data de 11 septembrie am cumparat un telefon mobil Allview ... (vezi toată discuția)