Doresc un răspuns clar, bazat pe regulile limbii române și pe lege.
În compania cu capital străin în care lucrez, am probleme cu departamentul de Resurse Umane. Toate deciziile pe care le emit aceste au numele angajatului pus în ordinea nume-prenume. Managerii care semnează, indiferent dacă sunt români sau străini, au numele completat în ordinea CORECTĂ a limbii române și a restului limbilor europene (cu excepția maghiarei), și anume prenume și nume.
Argumentul celor de la RU este că așa este în limba română, că așa pot ei să gestioneze mai bine înregistrările angajaților și, în plus, toate actele care ne privesc pe noi, angajații, pe lângă nume, au completat și codul numeric personal.
Argumentul de bun simț pe care îl găsesc este că pot exista doi angajați – Ion Stan și Stan Ion - iar o confuzie, chiar dacă se adaugă CNP, este foarte posibilă.
În plus, niciun angajat străin (oricare ar fi acesta, atâta vreme cât este european) nu va semna un act în care numele îi apare scris ca nume-prenume. Lucru recunoscut și de RU – numele tuturor managerilor sunt scrise în ordinea prenume-nume, chiar dacă îl cheamă Ion Popescu sau John Black, iar oricare dintre acești lideri vor refuza pur și simplu să semneze un act în care numele le apare Popescu Ion sau Black John.
Argumentul, pe care îl găsesc grotesc, conform căruia EI sunt străini, sunt conducători (vezi și justificări precum aceea că Mihai Eminescu nu era numit Eminescu Mihai pentru că era o personalitate, de parcă ar exista o autoritate pentru acordarea titlului de „personalitate”), cred că trebuie cumva combătut din punct de vedere legal.
Un act în care numele managerului apare în ordinea prenume-nume iar al angajatului în ordinea nume-prenume este valabil? Pot exista probleme juridice? Dacă ambii semnatari sunt femei, numele lor este același, Maria Vasile, care este valoarea unui act în care directorul semnează Maria Vasile, iar angajatul Vasile Maria?
buna ziua - nu cred ca exista o lege. punctata cu " articol si punct " care sa reglementeze respectiva situatie , dar ; logic este ,a se folosi de regula , formula -NUME - PRENUME ( moral si etic , atunci cand te adresezi unei persoane , este indicat sa folosesti apelativul ; d-le " NUME " se excepteaza situatia in cazul persoanelor care fac parte din anturajul zilnic ,rapotul find unul de tip familiar ! ) deci este normal a se folosi - NUME PRENUME .
Revin la argumentul pe care eu îl consider de bun simţ. Presupunând că poetul Mihai Eminescu ar avea un strănepot cu absolut acelaşi nume, dat fiind faptul că tot timpul s-a vorbit DOAR de Mihai Eminescu, cum va arăta un act de moștenire a drepturilor de autor?
EMINESCU Mihai îl moștenește pe Mihai EMINESCU?
Un alt argument ar fi că PREnume înseamnă Înaintea Numelui, iar formularea nume și prenume s-ar traduce prin „Nume și Înaintea Numelui”, ceea ce este total anapoda.
Mă interesează argumentul legal. Dacă din punct de vedere legal Ana Maria este diferită de Ana-Maria, iar Ioan este diferit de Ion (și diferențele sunt minime), de ce EMINESCU Mihai nu este diferit de Mihai EMINESCU?
Nu spune nimeni ca EMINESCU Mihai nu este diferit de Mihai EMINESCU. Poate ca literele mari nu isi au, totusi, locul, nu?
In certificatul de mostenitor de care faceti vorbire (ca si in certificatul de deces in baza caruia acesta s-ar elibera) formula cea mai probabil ar fi fost "Eminescu Mihai îl moștenește pe Eminescu Mihai". Personalitatile se nasc persoane obisnuite si tot la fel isi obtin certificatul de nastere si apoi restul actelor de identitate si al actelor de stare civila chiar daca noi alegem in mod cutumiar sa le numim altfel.
Sunt perfect de acord cu punctul dvs de vedere. Ca si contraargument, ma gandesc ca numele (de familie) este dobandit de o persoana, in mod formal, inaintea asa-zisului nume mic. Vreau sa spun ca numele de familie al unui nou nascut este cvasicert pe certificatul constatator al nasterii pe cand prenumele ramane de stabilit pana in momentul eliberarii certificatului de nastere.
Din cate stiu eu, nu exista un argument legal pentru problema pe care o semnalati, chestiune care mi se pare de inteles cata vreme problema pe care o semnalati nu este una juridica.
Ce argument legal am putea gasi pentru felul in care scriem adresele ori pentru ordine zi-luna-an?
Cu titlu general, chiar in inceputul sau, (art. 1), codul civil vorbeste despre chestiuni care nu sunt normate in mod expres de lege:
(1) Sunt izvoare ale dreptului civil legea, uzanţele şi principiile generale ale dreptului.
(2) În cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanţele, iar în lipsa acestora, dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziţii, principiile generale ale dreptului.
[...]
(6) În sensul prezentului cod, prin uzanţe se înţelege obiceiul (cutuma) şi uzurile profesionale.
Astfel, daca gresim cu totii, sau cel putin in majoritate covarsitoare, greseala si obiceiul nostru ar avea, teoretic, potentialul de a deveni lege
In final, art. 83 din acelasi cod, stabileste (printr-o exprimare nu tocmai stralucita, ce-i drept) ca numele - ca element de identificare a persoanei fizice - cuprinde "numele de familie si prenumele".
Putem presupune ca ordinea enumerarii nu este tocmai intamplatoare.