Modificările propuse la Art. 99 din Codul de Procedură Penală aduc o nuanță interpretativă la prezumția de nevinovăție. Dacă dreptul de a nu contribui la propria acuzare va fi înlocuit cu dreptul de a nu se autoîncrimina, prin aceasta s-ar putea înțelege că suspectul/inculpatul se autoîncriminează din start în cazul în care ar declara ceva. De altfel, cuvântul ”autoîncriminare” nici nu există în dex-ul limbii române, este asemeni cuvântului ”nevoluntar”.
Consider că pentru a fi în conformitate cu directiva europeană Art. 99/ alin. 2 din Codul de Procedură Penală ar trebui să fie formulat astfel:
(2) Suspectul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, nefiind obligat să își dovedească nevinovăția respectiv are dreptul de a nu contribui la probarea acuzației și de a nu coopera în cadrul oricărei proceduri penale.
(2.1) Exercitarea dreptului de a nu contribui la probarea acuzației sau a dreptului de a nu coopera nu poate fi utilizată împotriva suspectului sau inculpatului într-o etapă ulterioară a procedurii penale și nu poate fi utilizată la coroborarea faptelor.
O altă variantă a alineatului 2 ar fi următoarea:
”Suspectul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, nefiind obligat să își dovedească nevinovăția respectiv are dreptul de a nu contribui la aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei.”
Sarcina aflării adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei revine organelor judiciare, o persoană nevinovată nu poate fi obligată să facă treaba lor.