Indiviziune inseamna ca sunt mai multi proprietari pe acelasi bun, fiecare avand cate o cota determinata, insa fara a se cunoate exact si fizic care parte din imobil este aferenta cotei respective.
De exemplu, eu am 1/4 dintr-un apartament. Dar nu pot sa arat exact si concret unde e cota mea. Daca e in coltul de vest, daca e in bucatarie, daca e in baie, dac e pe hol in coltul drept etc. Este doar o cota ideala. Am 1/4 din intregul imobil. Eu nu pot face nimic fara ceilalti coproprietari si nici ei fara mine.
Scopul partajului (sau al iesirii din indiviziune) este tocmai stabilirea concreta a partii fiecaruia.
Eu am sufrageria si un dormitor, tu ai baia si bucataria.
Dupa incheierea partajului, fiecare este proprietar exclusiv pe lotul lui. Deci dupa iesirea din indiviziune, eu pot sa vand sufrageria si dormitorul fara acordul nimanui.
Partajul e voluntar daca toti coproprietarii sunt de acord sa isi imparta imobilul/imobilele cum au convenit si este judiciar cand nu se inteleg si le imparte instanta.
In cazul sotilor, vorbim despre devalmasie. Adica un bun este proprietate comuna a ambilor, insa fara a se stabili exact cota fiecaruia.
E ca si cand au un copil. Nu pot spune ca mama are o mana si un ochi, iar tata un picior si capul.
E copilul ambilor.
La fel si cu bunurile dobandite in timpul casatoriei.
Faptul ca se considera ca fiecare sot are jumatate, este doar la nivel de prezumtie, pentru a simplifica lucrurile in cazul divortului, prezumtie care se poate rasturna. Cu probe, se poate demonstra daca unul dintre soti a avut o contribuitie mai mare de jumatate, la dobandirea bunurilor.
In cazul expus de dvs, se numeste ca sotii au vandut impreuna imobilul. Nu vorbim de partaj. Banii obtinuti sunt tot comuni.
Daca maine isi cumpara cu acei bani o alta casa, imobilul este bun comun in devalmasie.