Despăgubire RCA daună totală: nu sunt mulțumită de suma oferită, printre altele mi s-a cerut și omologarea RAR pentru instalația GPL. Nu o am, e posibil să nu fiu despăgubită din acest motiv?
Buna ziua,
Am o nelămurire in cazul unei daune totale, daca ma puteți ajuta
Dețin o mașină marca BMW seria1 an 2005 care a fost încadrat la dauna totala si evaluat ca si preț al pieței la suma de 4700 euro, mașină fiind scoasa la licitație pentru care sa licitat suma de 1370 euro, la opțiuni incluse fiind si un gpl in valoare de 2500ron pentru care dețin facturi montat înainte cu 3 luni de la data accidentului, gol pe care in foaia lor de calcul la evaluat preț de nou la 450 euro si valoarea oferita de ei fiind de 7.65 euro
Ne fiind mulțumită cu suma estimata de ei am fost la sediu [EDITAT] si am depus facturile la dosar așteptând o noua oferta, problema acum fiind ca ei mi-au cerut omologarea rar, pe care nu o am depășind termenul limita cu 10 zile fiind plecata din tara.
Intrebarea mea este rca-ul nu ma despăgubește deoarece nu dețin omologare? Specific ca licitația sa făcut cu instalația gpl pe autoturism.
Va multumesc
Societatile de asigurare nu au nicio tangenta cu omologarea. De omologarea autovehiculelor si ale asamblelor se ocupa RAR-ul care va poate sanctiona daca nu sunteti in regula
De despagubit nu au cum sa nu va despagubeasca iar dvs nu sunteti obligata sa vindeti masina in urma licitatiei, o puteti duce la un centru specializat in dezmembrare si reciclare . De acolo veti primi un bon de casare si o suma infima de bani pe care asiguratorul este obligat sa o ia in calcul , despagubindu-va diferenta pana la valoarea reala comunicata.