CITEZ: Obligațiile mediatorului sunt: 1) de a da orice explicaţii părţilor cu privire la activitatea de mediere, pentru ca acestea să înţeleagă scopul, limitele şi efectele medierii, în special asupra raporturilor ce constituie obiectul conflictului; 4) să conducă procesul de mediere în mod nepărtinitor şi să asigure un permanent echilibru între părţi; 5) să refuze preluarea unui caz, dacă are cunoştinţă despre orice împrejurare ce l-ar împiedica să fie neutru şi imparţial, precum şi în cazul în care constată că drepturile în discuţie nu pot face obiectul medierii (...)
Pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor sale pe parcursul procedurii de mediere, se angajează răspunderea mediatorului, care poate fi:
1) disciplinară - intervine pentru următoarele abateri: a) încălcarea obligaţiei de imparţialitate şi neutralitate; d) reprezentarea sau asistarea uneia dintre părţi într-o procedură judiciară sau arbitrală având ca obiect conflictul supus medierii; e) săvârşirea altor fapte care aduc atingere probităţii profesionale. Cercetarea disciplinară se efectuează de către comisia de disciplină a mediatorilor. Dosarul de cercetare al Comisiei cu propunere de sancţionare sau de neaplicare a unei sancţiuni disciplinare se înaintează Consiliului de Mediere, care hotărăște, în termen de 30 de zile, cu privire la răspunderea disciplinară a mediatorului. Acţiunea judiciară exercitată suspendă executarea hotărârii atacate (art. 41 din Legea nr. 192/2006). Sancţiunile disciplinare se aplică în raport cu gravitatea abaterii şi constau în: a) observaţie scrisă; b) amendă de la 50 lei la 500 lei; c) suspendarea din calitatea de mediator pe o durată de la o lună la 6 luni; d) încetarea calităţii de mediator;
2) civilă - poate fi angajată, în condiţiile legii civile, pentru cauzarea de prejudicii, prin încălcarea obligaţiilor sale profesionale (art. 42 din Legea nr. 192/2006).
acel avocat nu avea niciun drept să fie și avocat și mediator în același proces
Mediatorii nu sunt parti in proces
apărând un avocat care nu e imparțial ca Mediator
Nu apar acel avocat pentru ca nicimacar nu il cunosc
Daca dv sunteti parte prejudiciata si detineti probe rezonabile care sa demonstreze ca respectivul avocat a incalcat dispozitiile care guverneaza exercitarea profesiei de avocat,aveti dreptul prevazut si garantat de Legea Fundamentala de acces neingradit la justitie
Acel avocat are dreptul sa fie avocat ,sa reprezinte si sa apere interesele aceluia cu care detine incheiata imputernicire avocatiala
Offtopic!
flory_mr a scris:
acel avocat nu avea niciun drept să fie și avocat și mediator în același proces
Mediatorii nu sunt parti in proces
apărând un avocat care nu e imparțial ca Mediator
Nu apar acel avocat pentru ca nicimacar nu il cunosc
Daca dv sunteti parte prejudiciata si detineti probe rezonabile care sa demonstreze ca respectivul avocat a incalcat dispozitiile care guverneaza exercitarea profesiei de avocat,aveti dreptul prevazut si garantat de Legea Fundamentala de acces neingradit la justitie
Acel avocat are dreptul sa fie avocat ,sa reprezinte si sa apere interesele aceluia cu care detine incheiata imputernicire avocatiala
Offtopic!
Deja e prea mult și vreau părerea unui mediator sau a unui avocat, că văd că tot nu știți să citiți ceea ce am scris eu despre speța noastră, din acest dosar de Executare Silită în care acel avocat este mediator ... PENTRU A OBȚINE CEI 500 DE LEI CA ȘI CHELTUIELI DE JUDECATĂ !
Nici acum n-ați citit cu atenție realitatea din această aberație juridică ? Cum poți fi mediator pentru a-ți cere prin Executare Silită o sumă de 500 de lei ca și Onorariu într-un dosar de Pretenții (sentința de acolo fiind ilegală, cu suma „uriașă” ca restanță de aproximativ 40 de lei, și o aberantă penalizare de aproximativ ... 800 de lei) ... chiar să nu fi putut acel avocat ca pentru a obține silit acei bani ai lui, să angajeze un alt mediator, să dovedească faptul că nu încalcă principiile legale ale medierii, care să nu fie părtinitoare, așa cum e în cazul relatat de mine ?
Ynocentta, pentru a nu induce opinii subiective și eronate celor ce citesc acest Topic, te rog să comentezi următoarele fraze găsite în DEX-ul juridic, care arată că acel avocat care e și mediator în același proces (doi într-unul - o mare aberație) și-a încălcat obligațiile legale și e pasibil de sancțiuni ce pot ajunge și la „încetarea calității de mediator”, dacă vom citi legile din domeniu.
CITEZ ÎNCĂ O DATĂ, POATE CLARIFIC TOTUL, CEL PUȚIN PENTRU YNOCENTTA:„Obligațiile mediatorului sunt: 4) să conducă procesul de mediere în mod nepărtinitor şi să asigure un permanent echilibru între părţi; 5) să refuze preluarea unui caz, dacă are cunoştinţă despre orice împrejurare ce l-ar împiedica să fie neutru şi imparţial, precum şi în cazul în care constată că drepturile în discuţie nu pot face obiectul medierii (...)
Pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor sale pe parcursul procedurii de mediere, se angajează răspunderea mediatorului, care poate fi:
1) disciplinară - intervine pentru următoarele abateri: a) încălcarea obligaţiei de imparţialitate şi neutralitate; d) reprezentarea sau asistarea uneia dintre părţi într-o procedură judiciară sau arbitrală având ca obiect conflictul supus medierii; e) săvârşirea altor fapte care aduc atingere probităţii profesionale.
Cercetarea disciplinară se efectuează de către comisia de disciplină a mediatorilor. Dosarul de cercetare al Comisiei cu propunere de sancționare disciplinară se înaintează Consiliului de Mediere, care hotărăște, în termen de 30 de zile, cu privire la răspunderea disciplinară a mediatorului. Acţiunea judiciară exercitată suspendă executarea hotărârii atacate (art. 41 din Legea nr. 192/2006). Sancţiunile disciplinare se aplică în raport cu gravitatea abaterii şi constau în: a) observaţie scrisă; b) amendă de la 50 lei la 500 lei; c) suspendarea din calitatea de mediator pe o durată de la o lună la 6 luni; d) încetarea calităţii de mediator;
2) civilă - poate fi angajată, în condiţiile legii civile, pentru cauzarea de prejudicii, prin încălcarea obligaţiilor sale profesionale (art. 42 din Legea nr. 192/2006).
Chiar să nu știi să citești faptul că a fi și avocat pentru partea adversă, dar și mediator pentru a obține niște bani ca și Onorariu, încalcă principiul imparțialității și reprezintă o abatere evidentă ?
Răspunderea mediatorului este disciplinară și intervine pentru următoarele abateri: a) încălcarea obligaţiei de imparţialitate şi neutralitate; d) reprezentarea sau asistarea uneia dintre părţi într-o procedură judiciară sau arbitrală având ca obiect conflictul supus medierii
Chiar sunt curios dacă și după ce ai citit aceste încălcări de legi, vei mai susține că acel avocat avea dreptul să fie și avocat și mediator în aceleași procese !