Salutare! Un prieten care deține o firmă mi-a cerut ajutorul și nu știu cum să îi răspund. Dacă acesta nu are facultate și urmează un curs de contabilitate poate să o țină în cadrul firmei lui? Are deja o facultate finisată și nu mai are rost să mai facă una. Știe cineva dacă urmează cursuri de contabilitate acreditate poate să-și țină singur contabilitatea cu drept de semnătură?
Trebuie sa aibe studii superioare economice. Legea 82/1991:
(2) Contabilitatea se organizează şi se conduce, de regulă, în compartimente distincte, conduse de către directorul economic, contabilul-şef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcţie. Aceste persoane trebuie să aibă studii economice superioare. Prin persoană împuternicită să îndeplinească funcţia de director economic sau contabil-şef se înţelege o persoană angajată potrivit legii, care are studii economice superioare şi care are atribuţii privind conducerea contabilităţii entităţii.
(3) Contabilitatea poate fi organizată şi condusă pe bază de contracte de prestări de servicii în domeniul contabilităţii, încheiate cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.
Oricum nu cred ca ar putea sa dobandeasca cunostiintele necesare in domeniul contabil-fiscal oricat de bun ar fi acel curs.
Mulțumesc foarte mult, domnule. Facultatea presupun că trebuie să fie FEEA, dar profilul trebuie neapărat contabilitate și informatică de gestiune sau poate să fie și altul? Deoarece as putea eu face facultatea și să îl ajut.
Momentan trebuie sa fie doar stiinte economice. (deci nu neaparat contabilitate). Dar sunt niste modificari care pot sa apara in acest sens: www.avocatnet.ro/articol_486...
Mulțumesc mult. Din ce am înțeles din acest articol, trebuie să fiu membru CECCAR ca să am drept de semnătură pe deplin, așa este? Cum pot deveni membru CECCAR? Și dacă prietenul meu angajează un contabil care să țină contabilitatea, pe lângă contractul individual de muncă mai trebuie și un contract de prestări servicii sau am înțeles eu greșit?
Nu, daca angajeaza un contabil sef sau director economic, acesta poate conduce contabilitatea. Nu mai trebuie un contract de prestari servicii cu un expert contabil.