avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 706 soluții astăzi
Forum Discuţii diverse Răspunsuri în comunitate Plecatul de acasă
Discuție deschisă în Răspunsuri în comunitate

Plecatul de acasă

Bună ziua! Sunt fată, am vârsta de 18 ani, mereu am fost cuminte, m-am zbătut cât am putut ca să obțin numai note peste 8 la școală. Acum am trecut clasa a 12-a și urmează să împlinesc vârsta de 19 ani. Am, din păcate, mari probleme cu părinții. Știu că este greu de înțeles și că voi fi foarte judecată pentru ce urmează să spun, însă sunt hotărâtă să plec de acasă, la bunicii mei, unde aș avea parte de liniște, înțelegere, iubire și mai ales fericire. Menționez că povestea mea nu se învârte în jurul vreunui băiat pe care îl iubesc până la lună și înapoi și nici nu sunt gravidă și vreau să fug cu jumătatea mea în lume, ci doar părinții mei nu au fost creați pentru a fi părinți. Pe lângă scandaluri și bătăi, nu au știut să îmi fie alături, să comunice cu mine sau să încerce să mă înțeleagă și pe mine în anumite subiecte de discuție. Îmi este interzis să ies afară, sau să merg la bunici, etc. Ei se gândesc, cică, numai la binele meu, însă credeți-mă, în niciun caz nu îmi fac bine. Am încercat să vorbesc cu ei, să mă fac înțeleasă, să tac în fața lor chiar și atunci când nu au dreptate, însă sunt la fel de jignită și de respinsă. Spre binele meu, sunt destul de matură, spun eu, și consider că e o alegere corectă, cel mai bine e să plec. Voi fi în siguranță, voi putea să îmi termin studiile în liniște fără să mi se repete că nu am niciun viitor și mai ales să continui cu învățatul, ajungând și la facultate. Sunt hotărâtă, am mai spus, și nimic nu mă poate face să dau înapoi, dar de curiozitate, ce părere aveți? Greșesc?
Buna ziua,

Este decizia dvs. Acesta este un forum juridic.

Din punct de vedere juridic, puteti sa placati la bunici, iar parintii nu au niciun drept sa va impuna sa reveniti la fostul domiciliu, doar, eventual, drepturi morale de care puteti sa nu tineti cont.

O zi buna!
Ultima modificare: Marți, 3 Iulie 2018
Ionita Cristina Avocat, Avocat
Avand in vedere va sunteti majora puteti sa luati orice hotarari in ceea ce va priveste.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Ajutor - posibil concubinaj; el major, ea minora croitoru roxana croitoru roxana am o relatie cu un baiat de 21 ani de 2 aniil iubesc si ma iubeste eu am 15 ani.Daca eu vreau sa ma mut de buna voie la el acasa si parintii nu sunt de acord ... (vezi toată discuția)
Va implor ajutatima oarecare oarecare Sunt disperat sunt in ultimul stagiu de teroare mi-e teama de mine:(( Am sa incep cu mama decedata tata acoolic eu si sora mea locuiam la bunica pana cand ... (vezi toată discuția)
Adopþie prin cãsãtorie rodicaotetea rodicaotetea de curând m-am căsătorit, iar soţul meu are o fetiţă de 11 ani, există vreo procedură legală prin care pot înfia acest copil? (vezi toată discuția)