Vă rog să-mi spuneți care este procedura de înscriere al soțului în cartea funciară a locuinței pe care au cumpărat-o împreună înainte căsătoriei pe numele soției?
Fiul meu și soția sa au trăit în concubinaj timp de 5 ani și cu o lună înaintea căsătoriei au cumpărat un apartament din credit bancar pe numele norei mele.
Acum amândoi sunt de acord ca fiul meu să fie înscris în cartea funciară, dar nu știu care este procedura. Nu puteți ajuta, vă rog?
Ar fi doua variante.
Fie incheie un contract de donatie, prin care sotia doneaza sotului o cota (1/2 sau alta) din dreptul de proprietate - cu mentiunea ca donatia intre soti este revocabila oricand in timpul casatoriei.
Fie incheie o conventie matrimoniala prin care adopta comunitatea conventionala de bunuri, prin care aduc bunul propriu al sotiei in comunitatea de bunuri.
Ambele trebuie incheiate la un notar public care, mai apoi, intabuleaza actul in cartea funciara, operatiunea in urma careia fiul dvs apare coproprietar asupra bunului.