avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 552 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Procedura în faţa instanţei ... cerere renuntare judecata
Discuție deschisă în Procedura în faţa instanţei civile - reguli, acte, termene, căi de atac

cerere renuntare judecata

Se poate trimite prin posta o cerere de renuntare la judecata?
Cel mai recent răspuns: BEJENARU PETRU , Expert judiciar 08:46, 18 August 2018
Se poate dar nu se tine seama de ea. Trebuie sa va prezentați la primul termen si sa susțineți in fata instanței aceasta cerere
Pentru a intelege mai bine ce trebuie sa faceti va sfatui sa tineti cont de urmatoarele aspecte:

. Termenul de introducere. Potrivit dispoziţiilor art. 246 alin. (1) C. proc. civ., renunţarea la judecată poate avea loc oricând, fie verbal, fie prin cerere scrisă. Potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, pârâtul are dreptul la cheltuieli de judecată.

Dacă s-a intrat în dezbaterea fondului, renunţarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părţi.

O situaţie specială se întâlneşte, potrivit dispoziţiilor art. 618 alin. (1) C. proc. civ., în procesele de divorţ, în care reclamantul poate renunţa oricând la cerere, în tot cursul judecăţii înaintea instanţelor de fond, chiar dacă pârâtul se împotriveşte.

[2] Titularul cererii. Reclamantul poate renunţa la judecată, însă şi apelantul sau recurentul poate renunţa Ia judecarea căii de atac.

Intervenientul principal poate renunţa la judecarea cererii sale, care, potrivit art. 50 C. proc. civ., îmbracă forma unei cereri de chemare în judecată. De asemenea, şi intervenientul accesoriu poate renunţa la cererea sa. Pârâtul poate renunţa la cererea reconvenţională sau la cererea de chemare în garanţie. Aceste părţi pot exercita, la rândul lor, căile de atac şi pot renunţa la judecarea lor.

Reclamantul care a exercitat calea de atac a apelului sau a recursului poate învedera instanţei că înţelege să renunţe la acţiunea introductivă de instanţă, însă numai cu acordul părţii adverse. în această situaţie, instanţa de apel va admite apelul şi va schimba sentinţa, luând act de renunţarea la judecata acţiunii.

Partea care renunţă la judecată trebuie să aibă capacitatea de a dispune în momentul renunţării, de vreme ce aceasta este considerată un act de dispoziţie. Dacă partea este reprezentată convenţional, reprezentantul trebuie să aibă o procură specială, iar reprezentantul legal sau ocrotitorul legal să fie autorizat de organul competent.

în mod similar, în cazul persoanei juridice, reprezentantul acesteia trebuie să aibă o împuternicire specială pentru a renunţa la judecată.

[3] Obiectul renunţării la judecată.

3.1. Renunţarea poate viza atât cererea de chemare în judecată, cererea reconvenţională, cererea de intervenţie principală sau accesorie, precum şi cererea de chemare în garanţie.

La judecata acestor cereri se poate renunţa, în condiţiile prevăzute de lege, atât în faţa primei instanţe, cât şi în căile de atac. Este important să se facă distincţia între renunţarea la judecata căilor de atac şi renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată, reconvenţionale etc. în căile de atac.

3.2. Referitor la căile de atac, se distinge, de asemenea, după cum au fost sau nu exercitate. Astfel, în baza art. 267 C. proc. civ., după pronunţarea hotărârii partea poate renunţa la exercitarea căii de atac, făcându-se arătare despre aceasta într-un proces-verbal semnat de preşedinte şi grefier; în atare situaţie, conform art. 283 C. proc. civ., partea care a renunţat expres la apel, cu privire la o hotărâre, nu mai are dreptul de a face apel. Aceste dispoziţii în materia apelului se aplică în mod corespunzător şi în recurs, potrivit dispoziţiilor art. 316 C. proc. civ.
După exercitarea căii de atac, partea poate renunţa la judecata acesteia, ceea ce înseamnă o achiesare la hotărârea atacată, căreia instanţa învestită cu soluţionarea căii de atac trebuie să-i dea eficienţă în baza principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, şi nu în baza art. 246 C. proc. civ., care condiţionează soluţia de acordul părţii adverse, o dată ce s-a intrat în cercetarea fondului.

Articolul 246 este situat în Titlul 111 - Procedura în faţa primei instanţe şi se referă expres la cererea de chemare în judecată; el este aplicabil şi în căile de atac, potrivit art. 298 şi art. 316 C. proc. civ., dar cu referire tot la cererea de chemare în judecată.

Credem că această soluţie se justifică şi faţă de efectele diferite pe care le produc cele două feluri de renunţări: în cazul renunţării la judecata cererii de chemare în judecată reclamantul poate introduce o nouă cerere în termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune, ceea ce justifică interesul pârâtului de a se opune la renunţare după ce s-a intrat în dezbaterea fondului, în timp ce, în cazul renunţării la judecata căii de atac, aceasta nu mai poate fi exercitată ulterior.
[4] Temeiul de drept este dat de dispoziţiile art. 246 C. proc. civ.
[5] Instanţa competentă. Cererea se depune la instanţa la care cauza este pendinte.

5.1. Efectele renunţării. Renunţarea la judecată este un act procedural cu caracter individual, care nu produce nici un efect asupra celorlalţi reclamanţi, iar în situaţia în care reclamantul renunţă la judecată numai cu privire la unul dintre pârâţi, actul său de dispoziţie nu îi va afecta pe ceilalţi, faţă de care judecata se va purta în continuare. Nu vor fi afectate nici cererea reconvenţională sau o cerere de intervenţie în interes propriu, care au caracterul unor cereri de sine stătătoare şi pot fi judecate în continuare.

Timbrajul. Cererea de renunţare la judecată nu se timbrează, însă, pentru ca instanţa să ia act de cererea de renunţare, este necesar ca acţiunea introductivă de instanţă, apelul ori recursul, precum şi orice altă cale de atac la judecarea căreia se renunţă să fie timbrate conform legii. întrucât excepţia de netimbrare primează, în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii se va aplica sancţiunea anularii prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, ceea ce împiedică instanţa să ia act de renunţare.

Detalii: [ link extern ]

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Cheltuieli cerere reconventionala costif costif Intr-o cauza avand obiect uzucapiune paratii au depus cerere reconventionala privind iesirea din indiviziune. Cauza principala a fost solutionata definitiv ( ... (vezi toată discuția)
Cerere de renuntare la judecata ! tudor9 tudor9 Am o nelamurire referitoare la transmiterea intentiei mele de a renunta la judecata. Astfel. aceasta cerere se poate transmite si prin posta sau trebuie facuta ... (vezi toată discuția)
Vreau sa retrag actiunea inaintata firmei unde am lucrat lili5 lili5 cum se numeste acest lucru si cum se realizeaza? Nu mai doresc sa continui deoarece se taraganeaza prea mult si e prea multa pierdere de timp (vezi toată discuția)