avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1141 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul muncii - contract de ... Vouchere de vacanță refuzate de agenția de turism. ...
Discuție deschisă în Dreptul muncii - contract de muncă, demisie, salariu şi altele

Vouchere de vacanță refuzate de agenția de turism. Ce pot face legal?

Bun gasit tuturor.
M-am gandit sa expun aici problema mea, intrucat voucherele de vacanta sunt reglementate, din cate stiu, si de legea salarizarii in domeniul bugetar, dar daca cumva nu am postat in forumul potrivit, rog un moderator sa mute aceasta intrebare acolo unde-i este locul.
Iata despre ce este vorba:
In luna decembrie a anului trecut, in cadrul programului de inscrieri timpurii, am achizitionat on-line, prin intermediul unei agentii tour-operatoare ce-si are sediul in alt oras fata de domiciliul meu, un pachet turistic la mare, pentru luna iulie 2018. Am platit integral prin virament bancar pachetul la momentul achizitiei si mi s-a emis biletul de vacanta in format electronic. Precizez ca eu si familia mea suntem clienti fideli ai respectivei agentii, fiind al cincilea an consecutiv in care cumparam de la ei vacante la mare si nu am avut niciodata niciun fel de probleme, au fost extrem de seriosi.
In luna iunie a.c., sotia mea, care lucreaza intr-o institutie publica, a aflat ca va primi de la angajator vouchere de vacanta in valoare de 1450 lei, dar nu i s-a putut comunica exact data la care va intra in posesia lor. Afland acest lucru, am telefonat la agentia de turism si am intrebat care este procedura prin care am putea utiliza voucherele de vacanta ale sotiei pentru recuperarea sumei de bani platite pentru biletul turistic la mare achizitionat anul trecut. Cei de la agentie ne-au spus ca va trebui cesionat biletul turistic respectiv in favoarea sotiei mele, lucru pe care l-am facut imediat, emitandu-se o noua factura fiscala pe numele sotiei si biletul turistic aferent (bineinteles identic ca si continut cu primul, doar numele beneficiarului fiind schimbat). Cu acest prilej, am comunicat doamnei de la agentie care a efectuat modificarile faptul ca nu se cunoaste exact data la care sotia mea va intra efectiv in posesia voucherelor de vacanta, existand posibilitatea ca acest fapt sa se produca ulterior intoarcerii noastre din concediul la mare, motiv pentru care am solicitat lamuriri despre rezolvarea situatiei. Doamna respectiva mi-a comunicat ca, in momentul in care sotia mea are voucherele, chiar daca s-a efectuat deja concediul in baza biletului de odihna emis, sa trimita aceste vouchere prin posta la sediul agentiei, impreuna cu un cod IBAN al unui cont curent in care sa i se ramburseze contravaloarea voucherelor trimise.
Sotia mea a primit voucherele de vacanta in data de 3 august a.c., adica la doua saptamani dupa consumarea sejurului la mare, si, conform instructiunilor primite, le-a trimis prin posta, cu scrisoare deschisa cu valoare declarata, la agentia de turism. In cursul zilei de ieri, 16 august, sotia a fost sunata de doamna de la agentie care s-a ocupat de noi si care i-a spus ca nu poate sa-i primeasca voucherele de vacanta, intrucat le-a trimis dupa efectuarea sejurului, si ca trebuiau trimise inainte de asta. Sotia m-a chemat pe mine la telefon, fiindca eu ma ocupasem inainte de toate demersurile catre agentie si i-am reamintit doamnei despre discutiile noastre trecute si despre faptul ca, in doua convorbiri telefonice diferite avute anterior, mi-a spus exact acelasi lucru, si anume ca rambursarea contravalorii biletului de odihna pe baza voucherelor de vacanta se poate face si dupa efectuarea sejurului. Acum doamna respectiva n-a mai vrut cu niciun chip sa recunoasca ca mi-a furnizat aceasta informatie, iar in momentul in care i-am spus ca-mi rezerv dreptul sa apelez la alte autoritati ale statului competente in materie, a devenit chiar obraznica, spunandu-mi ca "i se cam rupe" de aceste autoritati, ca n-au ce sa-i faca.
Inainte de a reclama situatia in care ne aflam, as dori, daca se poate, cateva pareri avizate cu privire la acest refuz al agentiei de a accepta voucherele (daca el este legal sau nu), precum si cu pasii care ar fi de urmat pentru rezolvarea situatiei.
Multumesc anticipat tuturor celor care vor avea amabilitatea sa-mi dea un sfat competent.
Ultima modificare: Luni, 20 August 2018
Manuela Rășină, administrator
Cel mai recent răspuns: Cornel Vasile , Consilier juridic 07:05, 19 August 2018
Factura inițială, emisă pe numele meu, a fost stornată și s-a emis o nouă factură pe numele soției. Totul s-a făcut pe baza solicitării telefonice, fără vreo solicitare scrisă din partea noastră. Pe noua factură erau trecute aceleași modalități de plată ca pe cea stornată, adică depunere de numerar la sucursalele unor bănci enumerate, sau prin ordin de plată.
Prin urmare, se pare ca plata prin vouchere a fost exclusa.
Daca factura a fost stornata atunci ar fi trebuit sa va restituie banii iar sotia sa "faca" plata.
In momentul de fata factura emisa pe numele sotiei ar trebui sa figureze ca neachitata, cu exceptia cazului in care pe factura ar apare mentionat nr Op-ului cu care ati achitat dvs. factura initiala. Au stornat factura, 1 nu au restituit banii, au emis alta factura 2 dar care nu a mai fost platita!
Problema este destul de complicata din moment ce nu ati comunicat in scris cu privire la plata cu vouchere.
Daca doriti sa continuati litigiul ati putea sa va restituie banii achotati pe factura stornata dar cum in factura noua sunt mentionate aceleasi modalitati de plata fara vouchere este greu de preconizat o solutie favorabila ptr dvs. Si cum agentiile isi recupreaza banii pe vouchere abia dupa 90 zile....
Ultima modificare: Vineri, 17 August 2018
cyan, moderator
Pe mine m-ar fi interesat de fapt să știu dacă există menționată în legislația specifică interdicția expresă de a rambursa contravaloarea voucherelor de vacanță după ce sejurul a fost efectuat.
Am uitat să precizez faptul că voucherele soției, chiar dacă au fost ridicate de la angajator în data de 3 august, au fost emise în luna iulie și pe ele este înscrisă valabilitatea din 07/2018 până în 07/2019. Având în vedere că sejurul nostru a fost în iulie, se înscrie exact în interiorul termenului de valabilitate al voucherelor. În convorbirea telefonică menționată în mesajul anterior, salariata agenției de voiaj a motivat refuzul de a primi voucherele prin aceea că banii achitați de noi au fost deja virați hotelului la care am fost cazați și nu mai pot fi recuperați. Păi normal că nu se recuperează banii de la hotel, ci de la emitentul voucherelor de vacanță. Pe de altă parte, chiar dacă am fi intrat în posesia voucherelor înainte de efectuarea sejurului și le-am fi trimis atunci, situația banilor ar fi fost aceeași, ei deja au fost achitați hotelului, deci explicația salariatei respective este „străvezie”.
Atat timp cat nu exista un act scris, nu cred ca puteti face ceva.

Banii de hotel nu are cum sa fie recuperati de la emitentul voucherelor, atat timp cat dvs nu ati achitat cu vouchere.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Somatie de plata irinamititelu irinamititelu In data de 01.09.2011, s-a achizitionat un pachet de servicii turistice pentru un sejur Londra in perioada 14-17 noiembrie 2011, pentru 2 persoane. Pachetul a ... (vezi toată discuția)
Modificare pachet turistic fara instiintarea turistului iacobpetrica iacobpetrica Buna ziua, sunt din Bacau si va descriu urmatoarea situatie pentru a obtine detalii juridice de specialitate. Am achizitionat in luna martie 2015 un pachet ... (vezi toată discuția)
Decont servicii cf. l. 80/2018 gheobar gheobar Sunt personal civil contractual in MApN, si am achiziționat un pachet de servicii turistice in luna martie ac. inainte de intrarea in vigoare a legii, pentru ... (vezi toată discuția)