Cum se imparte profitul intr.o firma cu asociati. Impartirea se face automat in conturile contabile, urmand a fi retras de fiecare parte? Poate doar cealalta parte sa ia tot?
în conformitate cu Legea nr. 31/1990 , actul constitutiv al societăţii trebuie să conţină modul de distribuire a profitului şi de suportare a pierderilor de către asociaţi. Prin urmare, un prim criteriu al împărţirii profitului îl reprezintă înţelegerea asociaţilor inserată în actele constitutive ale societăţii. De cele mai multe ori, asociaţii stabilesc partea fiecărui asociat la profit şi la pierderi proporţional cu participaţia la constituirea capitalului social al societăţii. în temeiul libertăţii contractuale, asociaţii pot deroga de la principiul proporţionalităţii, statuând alte cote de dividende din profitul societăţii. Bunăoară, în practică este posibil să i se atribuie unui asociat care deţine o cotă de 10% din capitalul social un procent de 15%, 20% etc. din totalul profitului ce urmează a fi distribuit, întemeiat pe împrejurareacă asociatul în cauză exercită spre exemplu funcţia de administrator sau o altă calitate în societate ori joacă un rol deosebit în exercitarea comerţului specific obiectului de activitate al societăţii.
Webinar: Fiscalitate și digitalizare în 2025. Ce știm și ce urmează?
ACCA, cea mai mare asociație internațională în domeniul financiar-contabil, vă invită să participați la un eveniment gratuit destinat profesioniștilor care doresc să afle cele mai recente noutăți legate de sistemul fiscal din România.
În cadrul webinarului, care va avea loc pe 26 februarie la ora 10:00, Delia Cataramă, Tax Partner Viboal FindEx, va aborda principalele modificări fiscale aplicabile în 2025 companiilor, cu focus pe impactul asupra profitabilității și cash-flow-ului acestora.