Punctul de vedere al expertului parte se refera la concluziile raportului de expertiza intocmit de catre expertul desemnat de instanta de judecata sa efectueze expertiza.
enuntat de domnul Popa Gheorghe este complet eronat si poate duce in eroare pe cei care se documenteaza si din acest forum.
Prevederile art. 7 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2000 stabilesc că experţii autorizaţi, numiţi de organele judiciare la cererea
părţilor şi recomandaţi de acestea au dreptul să ia cunoştinţă de materialul dosarului necesar pentru efectuarea expertizei. În cazul în care aceşti experţi au altă opinie decât cea exprimată de expertul desemnat, vor întocmi rapoarte cu opinii separate. Expertul parte are aceleaşi drepturi pe care le are şi expertul desemnat de către instanţă.
În acest context legislativ, reglementarea criticată în cauză apare ca fiind raţională şi justificată, întrucât
expertul- parte are rolul de a supraveghea expertul desemnat de instanţă, scopul desemnării sale fiind acela de a conferi părţii încrederea că expertiza a fost realizată în condiţii de profesionalism şi imparţialitate, urmărind activitatea expertului, fără a executa efectiv expertiza, ci doar asigurându-se că modul de efectuare a operaţiunilor specifice expertizei este conform standardelor şi protocoalelor în materie, iar concluziile raportului de expertiză sunt rezultatul unei succesiuni de operaţiuni şi raţionamente realiste şi corect fundamentate ştiinţific.
Expertul-parte va putea face observaţii cu privire la chiar obiectul expertizei, apreciind cu privire la necesitatea modificării sau completării acestuia, deci observaţiile acestuia vor putea determina o redirecţionare a cercetării tehnico-ştiinţifice, o reconfigurare a cadrului iniţial în care aceasta urmează să se desfăşoare. De asemenea, pentru obţinerea unui rezultat corect, expertul-parte poate să verifice materialul necesar pentru efectuarea expertizei şi are dreptul să facă observaţii cu privire la nevoia ca acesta să fie completat. În fine, poate formula obiecţii cu privire la raportul de expertiză elaborat în cauză de expertul oficial, având posibilitatea de a întocmi un raport distinct.
Astfel, deşi opinia expertului parte nu are valoare probatorie pentru instanţă, aceasta poate constitui un reper important în sensul necesităţii lămuririi raportului oficial sau chiar a refacerii acestuia. Ca orice mijloc de probă, expertiza nu are valoare probantă absolută, ci va fi analizată în ansamblul tuturor celorlalte probe administrate .
Concluzia este ca la opinia expertului parte nu se fac obiectiuni.