Buna ziua. Un fost angajat iesit la pensie, doreste sa ii eliberez o adeverinta pentru recalcularea pensiei, care sa cuprinda salariul de incadrare, salariul brut realizat, sporuri, prime, total venit brut realizat, CAS% si CAS valoric pe perioada 1982-2018.
Întrebarea mea este: in cat timp trebuie sa ii eliberez adeverinta si daca trebuie sa ii dau si pt perioada de dupa aprilie 2001 avand in vedere ca de la acea data se depun declaratii pe suport electronic. De catre cine trebuie intocmita aceasta? Si daca trebuie sa mentionez temeiul legal.
Va multumesc.
Potrivit art.7 alin.6 din HG nr.905/2017 privind registrul general de evidenta a salariatilor, “la solicitarea scrisă a salariatului sau a unui fost salariat, angajatorii sunt obligaţi să îi elibereze acestuia un extras din registru, datat şi certificat pentru conformitate, sau o adeverinţă care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă şi în specialitate, astfel cum rezultă din registru şi din dosarul personal, în termen de cel mult 15 zile de la data solicitării".
sau
Legea 263/2010
art. 161
(1) Cererile în legătură cu eliberarea actelor prevăzute de lege, prin care se face dovada vechimii în muncă, a timpului util la pensie pentru agricultori și a stagiului de cotizare, necesare stabilirii drepturilor de pensie, sunt scutite de orice fel de taxe și comisioane.
(2) Cererile prevăzute la alin. (1) se soluționează în termen de 30 de zile de la data înregistrării.
La temeiul legal mentionati deciziile si articolele din contractul colectiv de munca aplicabil angajatorului.
Anexa nr.14 nu se refera la grupa a II-a?
Normă de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind pensiile publice prevad :
Art. 127
(1) Sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea şi/ sau recalcularea drepturilor de pensie, potrivit prevederilor art. 165 alin. (2) din lege, sunt cele prevăzute în anexa nr. 15. (2) Adeverinţa prin care se dovedesc aceste sporuri va cuprinde obligatoriu cel puţin următoarele elemente:
a) denumirea angajatorului;
b) datele de identificare a persoanei;
c) perioada în care s-a desfăşurat activitatea, cu indicarea datei de începere şi de încetare a acesteia;
d) funcţia, meseria sau specialitatea exercitată;
e) denumirea sporurilor, procentul sau suma acordată;
f) perioada în care a primit sporul şi temeiul în baza căruia s-a acordat.
(3) Adeverinţele prevăzute la alin. (2) vor avea număr şi dată de înregistrare, ştampila unităţii emitente, precum şi semnătura celui care angajează unitatea sau a persoanei delegate în acest sens de conducerea unităţii.
(4) În ceea ce priveşte sporul pentru munca prestată în timpul nopţii, adeverinţele doveditoare ale acestuia vor fi eliberate cu respectarea modelului prevăzut în anexa nr. 16.
Anexa 14, adeverinta
wap54
Va rog frumos sa ma indrumati in urmatoarea problema, legat de obtinerea unei adeverinte cu veniturile realizate, adeverinta ce trebuie sa cuprinda campurile ... (vezi toată discuția)