Evaluarea psihologică în timpul procesului de divorț: care dintre părinți trebuie să ducă minorul la psiholog?

La un copil, ma rog adolescenta, de 13 ani si la un divort survenit in urma cu doar 6 luni, dupa cum scrieti, teoria "alienarii" este absolut lipsita de credibilitate. Pana la varsta de 12 ani ai copilei, varsta pana la care ati format o familie, tatal a avut suficient timp sa-si formeze o relatie solida cu fiica. Nimeni nu poate sterge amintiri, sentimente, etc pe care cei doi le au impreuna, si de ar vrea. Nimeni nu poate in doar cateva luni sa schimbe si sa dirijeze sentimentele si optiunile unui adolescent, daca intre cei doi a existat o relatie profunda. Sustinatorii teoriei alienarii afirma adesea ca un copil trebuie sa mearga la celalalt asa cum i se spune ca trebuie sa mearga la scoala! Dincolo de faptul ca a relationa cu celalalt parinte e in virtutea sentimentelor si a merge la scoala e in virtutatea unei obligatii, distinctie majora, dar deliberat ignorata, de cate ori nu ni se intampla sa auzim sau sa experimentam ca un adolescent e uneori imposibil de convins sa faca ceva contra vointei lui. E varsta razvratirii, a contestarii autoritatii, mai ales a celei parintesti, etc Dar ce motive are fata pentru a refuza?
Relatia minor parinte nerezident e una personala! Prin urmare, principala responsabilitate vis-a-vis de functionalitatea ei e a tatalui, obligatia dvs fiind una de sprijin, adica de diligenta, nu de rezultat!

La un copil, ma rog adolescenta, de 13 ani si la un divort survenit in urma cu doar 6 luni, dupa cum scrieti, teoria "alienarii" este absolut lipsita de credibilitate.

Total falsa afirmatia dumneavoastra. Nu ca ar fi cazul de fata insa abuzul e abuz la orice varsta. Divortul a survenit acum 6 luni insa nu stim cu cat timp inainte a inceput de fapt. In plus, 6 luni sunt arhisuficiente pentru o gestionare gresita a situatiei care poate duce la instrainarea unui copil de parinte.

Nimeni nu poate sterge amintiri, sentimente, etc pe care cei doi le au impreuna, si de ar vrea.

Corect, nu poti sterge insa poti distorsiona adevarul si poti oferi alte informatii false.

Sustinatorii teoriei alienarii afirma adesea ca un copil trebuie sa mearga la celalalt asa cum i se spune ca trebuie sa mearga la scoala! Dincolo de faptul ca a relationa cu celalalt parinte e in virtutea sentimentelor si a merge la scoala e in virtutatea unei obligatii, distinctie majora, dar deliberat ignorata, de cate ori nu ni se intampla sa auzim sau sa experimentam ca un adolescent e uneori imposibil de convins sa faca ceva contra vointei lui.

Asa cum a merge la scoala nu ar trebui sa fie o alegere, in conditii normale tot asa a avea 2 parinti nu ar trebui sa fie o alegere pentru un copil. Faptul ca este pus/silit sa aleaga si i se ofera aceasta optiune este un imens abuz emotional in sine.
Un adolescent imposibil de consiv sa faca ceva e un adolescent scapat de sub control. E simplu. Ca parinti avem unele responsabilitati insa deja e la moda sa ne spalam pe maini de ele sub ideea noului curent de kind parentind. Este insa gresit interpretat, una este kind parenting si alta no parenting. Un adolescent este cu adevarat mai dificil de gestionat insa atunci cand devine imposibil de gestionat este o eroare a parintelui de langa el.

Prin urmare, principala responsabilitate vis-a-vis de functionalitatea ei e a tatalui, obligatia dvs fiind una de sprijin, adica de diligenta, nu de rezultat!

Exact, aveti de sprijinit iar asta o dovediti prin expertiza psihologica. acolo se va constata daca ati sprijinit sau ati sabotat.
E simplu. S-a dispus, trebuie sa o faceti.

Stimată mămică, am înţeles că fata e domnişoară, la 13 ani poate să se exprime şi mai ales, instanţa e obligată prin lege să o audieze. În general, aceste expertize se fac şi prin evaluarea părinţilor, este bine să meargă amândoi cu fata, insistaţi să o ia chiar tatăl şi să o ducă. Unde a stabilit instanţa să se facă expertiza psihologică?

When draga, NU mama are de demostrat sprijinul, ci tatal are de demonstrat ca copila e abuzata.
Aia cu ne demostram nevionovatia e in republicile bananerie!
Reclamantul trebuie sa-si dovedeasca cererea, treaba paratului e sa se apere, sa combata etc nu sa demonstreze! In opinia dvs totdeauna toata treaba e a mamei.

6 luni sunt arhisuficiente pentru o gestionare gresita a situatiei

Eventuala gresita gestionare a situatiei:
1. poate apartine ambilor parinti.
2. nu sterge sentimente, daca ele au existat.

Un adolescent imposibil de consiv sa faca ceva e un adolescent scapat de sub control. E simplu. Ca parinti avem unele responsabilitati

Corect spus. Unele, nu toate. Pe masura ce copilul creste el capata, intr-o varianta normala de parenting, mai multa independenta si mai mult drept de a decide.
Un adolescent imposibil de convins e un viitor adult, caruia trebuie, treptat, sa-i respecti alegerile si sentimentele. Sau credeti ca la 18 ani, in mod magic, el devenind adult, din punct de vedere legal, va face alegeri bune, dupa ce, pana la 18 ani, nu i-ati permis niciuna?

Nu ca ar fi cazul de fata insa abuzul e abuz la orice varsta

Care abuz? a dori sau nu prezenta cuiva e un abuz? Utilizatoarea descrie cum de la despartire tatal nu s-a implicat deloc in viata copilei. Credeti ca la 13 ani, ascultata obligatoriu, in eventualele procese, o fi inteles ceva domnisoara din nepasarea tatalui? O fi afectat-o aceasta nepasare? Ar putea fi acesta un motiv al actualului refuz? Eu zic ca da.
Si cand in plus, ii vorbesti la telefon nu despre a merge la o pizza, ci despre unde trebuie "sa te duca ma-ta" credeti ca contribuie la bucuria revederii?

S-a dispus, trebuie sa o faceti.

Asta e adevarat.

When draga, NU mama are de demostrat sprijinul, ci tatal are de demonstrat ca copila e abuzata.

Nu sunt de acord cu dumneavoastra. Conform legii mama trebuie sa incurajeze relatia. Daca a facut-o nu ii este greu sa o demonstreze.

Reclamantul trebuie sa-si dovedeasca cererea, treaba paratului e sa se apere, sa combata etc nu sa demonstreze! In opinia dvs totdeauna toata treaba e a mamei.

Deloc, reclamantul a cerut expertiza psihologica. Acolo reiese clar a cui e vina pentru situatie. Sunt trei cazuri, poate sa fie a mamei, a tatalui sau a amandorura.

Un adolescent imposibil de convins e un viitor adult, caruia trebuie, treptat, sa-i respecti alegerile si sentimentele.

La 13 ani, ca de varsta asta vorbim nu e adolescent ci preadolescent. Si ii respecti unele alegeri daca are maturitatea sa le faca si daca nu au implicatii care pot fi catastrofale. Nu poti lasa toate alegerile vietii in carca unui copil de 13 ani.

Sau credeti ca la 18 ani, in mod magic, el devenind adult, din punct de vedere legal, va face alegeri bune, dupa ce, pana la 18 ani, nu i-ati permis niciuna?

Da, ii permiti sa aleaga daca merge la real sau la uman, ii permiti sa aleaga daca e prieten cu Radu sau cu Doru, ii permiti sa aleaga ce muzica alege, cum se tunde, cum sa arate camera lui. Insa nu ii permiti sa aleaga daca fumeaza sau nu, daca merge la dentist sau nu sau la medic, daca merge la scoala sau nu sau daca are chef sa aiba doi parinti sau nu in functie de cum ii cumpara fiecare favorurile.

Care abuz? a dori sau nu prezenta cuiva e un abuz?

Da, a nu dori prezenta cuiva pentru ca altfel rezidentul nu te mai iubeste e un abuz.
atentie, nu am zis ca asta e cazul de fata.

Utilizatoarea descrie cum de la despartire tatal nu s-a implicat deloc in viata copilei.

Iar aici avem lejer doua variante. respectiv prima, cu tata complet dezinteresat si pus pe sicane. Si a doua, cu parinte care a observat niste piedici puse in cale de fosta sotie ( drept pentru care a cerut si expertiza) si nu vrea sa isi supuna copilul la un stres inutil. Asa ca il contacteaza doar telefonic pana va putea face mai multe.
Nu avem idee ce se intampla in cazul de fata, nu avem detalii sau amanunte.
Sustin insa ce a spus Martonze si anume ca pentru o expertiza corecta ar trebui sa se discute cu amandoi parintii, sa se observe dinamica lor cu copilul cand sunt impreuna cu acesta.

Si cand in plus, ii vorbesti la telefon nu despre a merge la o pizza, ci despre unde trebuie "sa te duca ma-ta" credeti ca contribuie la bucuria revederii?

Doamna PS, nu am auzit discutia, nu stim cum i-a vorbit fata. Pentru ca daca s-a apucat la doar 13 ani sa-si injure parintele ca la usa cortului reactia tatalui mi se pare in acest caz chiar foarte calma.
Uitati ce scrie initiatoarea topicului

Bineinteles, fata nu isi doreste nici contact cu el si nici sa mearga la psiholog, doar de dragul artei.

De ce nu isi doreste fata nici un contact cu el?
Spune ca vrea un tata care sa o inteleaga si sa ii respecte deciziile, tatal nu a mai venit de la divort sa o ia respectand acele decizii. Nu vi se pare ca se bat cap in cap afirmatiile cu realitatea?
In plus, are 13 ani, cum de a ajuns la varsta asta copila sa zica ca nu vrea la psiholog de amorul artei? Cata experienta de viata are ea sa considere ca a se prezenta la psiholog pentru proba ceruta de instanta este de amorul artei?