Buna ziua, soțul meu nu este asigurat si are un venit lunar mai mic de 510 lei pe luna. Vreau sa il iau ca si coasigurat dar colega de la resurse umane spune că nu trebuie sa aiba venituri deloc. Va rog sa imi spuneti unde este reglementată aceasta limita de 510 lei/luna. Doamna spune ca 510 este doar pentru deducerea personală.
Codul fiscal reglementeaza valoarea venitului minim al persoanei aflate in intretinerea unui salariat, in vederea acordarii deducerii personale.
Coasiguratul este o persoana aflata in intretinerea unui salariat, dar care nu are nici un fel de venituri proprii.
ORDIN nr. 581 din 8 septembrie 2014
privind aprobarea Normelor metodologice pentru stabilirea documentelor justificative privind dobândirea calităţii de asigurat
ART. 5
(1) Persoanele asigurate în baza art. 213 alin. (1) lit. b), respectiv soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii, aflate în întreţinerea unei persoane asigurate cu sau fără plata contribuţiei, denumite în continuare coasiguraţi, îşi păstrează calitatea de asigurat şi drepturile care decurg din aceasta numai în perioada în care persoana în a cărei întreţinere se află are calitatea de asigurat.
(2) Coasiguraţii nu pot avea la rândul lor coasiguraţi în baza art. 213 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 12
(1) Dovada calităţii de asigurat se realizează prin modalitatea electronică de verificare a calităţii de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate, iar în situaţia în care, în urma interogării, persoana nu apare în aplicaţia menţionată la art. 11 alin. (1), se realizează printr-un document justificativ - adeverinţă, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentele norme metodologice, eliberată de casa de asigurări de sănătate în a cărei evidenţă se află persoana, potrivit fiecărei categorii de persoane, pe baza următoarelor documente:
....
e) pentru soţul, soţia şi părinţii aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate: act de identitate valabil la data solicitării, documente care să ateste relaţia de rudenie sau căsătoria cu persoana asigurată, declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că nu realizează venituri proprii, precum şi o declaraţie pe propria răspundere a persoanei asigurate prin care aceasta declară că are în întreţinere persoana respectivă;....
Persoana aflata in intretinere se refera atat la deducerea personala dar si la statutul de coasigurat.
Potrivit art.224 alin.1 lit.b teza a II-a din Legea nr.95/2006, beneficiaza de asigurare, fara plata contributiei sotul, sotia si parintii fara venituri proprii, aflati in intretinerea unei persoane asigurate.
Coasigurat
alecris
Eu lucrez in invatamant de 15 ani iar sotul meu nu este anjajat nicaieri de 3 ani. Poate figura ca si coasigurat? Ce acte sunt necesare si unde se depun? ... (vezi toată discuția)