Sunt personal didactic auxiliar la o scoala si lider de sindicat. La propunerea directorului CA a hotarat restructurarea postului meu, fara a aduce argumente clare.
Care sunt modalitatile de a ataca aceasta decizie?
Legea nr. 54 din 24 ian. 2003 privind sindicatele
Art. 10. - (1) În timpul mandatului şi în termen de 2 ani de la încetarea mandatului, reprezentanţilor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale nu li se poate modifica sau desface contractul individual de muncă pentru motive neimputabile lor, pe care legea le lasă la aprecierea celui care angajează, decât cu acordul scris al organului colectiv de conducere ales al organizaţiei sindicale.
pe care legea le lasă la aprecierea celui care angajează
Fiind vorba de desfiintarea postului si in lipsa unui loc de munca vacant pe care angajatorul ar fi obligat sa-l ofere liderului, angajatorul neavand alte solutii, nu vad cum legea l-ar obliga sa nu procedeze la concediere.
Desfiintarea postului este concediere din motive neimputabile salariatului.
Asa ca formularea legii e fara echivoc - fara acordul scris al conducerii sindicatului nu poate desface cim liderului sindical.
S-a dorit astfel evitarea unor abuzuri ale angajatori impotriva reprezentantilor sindicali, mascate sub forma desfiintarii posturilor si lipsei altora vacante.
Acum sa fim seriosi - chiar n-au gasit alte posturi de scos din organigrama!?
Conecediere
ionigeo
Sunt lider de sindicat intr-o scoala. Postul de personal didactic auxiliar pe care l-am ocupat a fost restructurat. Directorul a avut grija sa restructureze ... (vezi toată discuția)