avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 787 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Procedura în faţa instanţei ... Am semnalizat intenția de a vira la stânga și, ...
Discuție deschisă în Procedura în faţa instanţei civile - reguli, acte, termene, căi de atac

Am semnalizat intenția de a vira la stânga și, deși m-am asigurat, am fost lovită de o mașină pe care am observat-o prea târziu. Am sunat la 112 dar tot eu am fost considerată vinovată, prin urmare vreau să contest procesul verbal. Ce șanse de câștig am?

Considerați că aș putea obține câștig de cauză în situația pe care o voi expune mai jos?
Circulam pe un drum național, în direcția A-B, pe raza localității C, la volanul mașinii marca VW. Intenționam să virez la stânga pentru a părăsi carosabilul și pentru a întoarce, ulterior, în afara lui. Am semnalizat această intenție cu cel puțin 50 de metri înainte, m-am asigurat că de pe contrasens nu se apropie niciun autovehicul, apoi m-am asigurat că nu există niciun autovehicul intrat în depășire, precum și asupra faptului că niciunul dintre conducătorii autovehiculelor din spate nu și-a manifestat intenția de a întreprinde o asemenea acțiune, apoi am început manevra de virare. Autoveiculul aflat în spatele meu, al cărui număr de înmatriculare nu l-am reținut, a oprit pentru a-mi permite manevra, însă, în timp ce eu viram, autovehiculul aflat în spatele celui care mi-a permis manevra, a intrat în depășire, fără a-și manifesta anterior aceasta intenție. Eram ieșită puțin de pe sensul meu de mers și, în momentul în care l-am observat, era deja extrem de aproape, am frânat, dar, după spusele martorului, mașina nu a oprit instantaneu, intrând, astfel, în coliziune cu autovehiculul marca Audi. Presupun că, în momentul în care m-a observat, conducătorul autoturismului Audi a virat puțin stânga, manevră care explică faptul că a reușit să mă evite cu partea din față, acroșând autoturismul marca VW, la a cărui volan mă aflam, cu partea din spate, zona roții, în partea laterală din fată, stânga. Dacă nu apucam să frânez, probabil m-ar fi surprins în plin cu partea din față. Martorul nu a observat de unde a apărut mașina Audi, dar a specificat faptul că avea viteză foarte mare. După momentul impactului, mașina marca Audi a mai parcurs aproximativ 3-4m, s-a îndreptat puțin în partea dreaptă, probalil conducătorul a virat dreapta pentru a evita ieșirea de pe carosabil, apoi a început să se rotească în sens opus acelor de ceasornic. Accidentul nu s-a soldat cu victime.
Deoarece niciunul dintre conducători nu și-a asumat vinovăția, am apelat 112, apoi a fost trimis la fața locului un echipaj de poliție. Organele de poliție nu au luat în considerare mărturia mea și nu au acceptat nici mărturia unuia dintre martorii care au observat momentul impactului, motivându-și decizia prin faptul că zonele în care sunt situate loviturile produse sunt doveditoare (deși le-am adus la cunoștință faptul că am frânat, faptul că mașina Audi se deplasa cu viteză mare, probabil peste limita legală stabilită în interiorul localităților, precum și încălcarea art.118, alin. 1 a, întrucât nu am observat semnalizarea unei intenții de depășire), confirmând, astfel, cele susținute decelălalt conducător, însă fără a face o schiță a accidentului sau măsurători. Prin urmare, am fost considerată vinovată total de producerea accidentului și am fost sancționată cu avertisment, 3 puncte de penalizare, conform art.108/b din OUG 195/2002, revenindu-mi, totodată, obligația de a înmâna copie după polița mea de asigurare, în scopul acoperirii daunelor suferite de autoturismul Audi.

Ultima modificare: Sâmbătă, 29 Decembrie 2018
Manuela Rășină, administrator
Cel mai recent răspuns: Adrian Sulea , Consultant credite si finantari 14:28, 15 Ianuarie 2019
2 din 3 utilizatori consideră
acest răspuns util
Daca puteti sa dovediti cele povestite in postarea dvs prin audierea in cadrul procesului a martorului la incident puteti avea sanse de castig.
Ultima modificare: Miercuri, 26 Decembrie 2018
CABINET AVOCAT NICULESCU IONUT, Avocat
1 din 2 utilizatori consideră
acest răspuns util
Mulțumesc! Pot dovedi semnalizarea și faptul că am frânat. Despre cealalta mașină, care era oprită pentru a-mi permite manevra, chiar și celălalt conducător a menționat în declarație. Acum, problema este că nu știu exact cum s-a produs impactul, cred ca doar un expert ar putea stabili exact, dar știu că în momentul în care m-am asigurat, nu era nimeni în depășire sau cineva care a semnalizat aceasta intentie.
3 din 4 utilizatori consideră
acest răspuns util
Din punctul meu de vedere nu se merita efortul pt o sanctiune de 3 puncte,o expertiza judiciara in domeniu costa intre 1500-2000 lei .Discutati cu un av sansele cat si costurile unui demers in instanta.
1 din 2 utilizatori consideră
acest răspuns util
Depuneti plangere contraventionala prin care solicitati anularea procesului verbal de contraventie si, implicit, a sanctiunilor aplicate. Plangerea contraventionala se depune in termen de 15 zile de la data primirii procesului verbal de contraventie la judecatoria la care este arondat locul accidentului. Solicitati introducerea in cauza a celuilalt conducator auto in calitate de intervenient si stabilirea ca acesta este vinovat de producerea accidentului.
ing. Ioan Ciobanu
Ultima modificare: Joi, 27 Decembrie 2018
Ioan Ciobanu, Expert judiciar
Mulțumesc, domnilor! Daca știam că sunt vinovata, nu aveam niciun fel de obiectie, dar cel mai mult m-a deranjat atitudinea pe care celalalt conducator a avut-o. Daca instanta va considera ca vina imi apartine, imi asum, macar stiu ca am incercat sa-mi fac dreptate.

Alte discuții în legătură

Accident auto, stabilire vinovat Chrysk2 Chrysk2 Buna ziua , nu stiu exact ce sa fac , azi am discutat cu un avocat maine vom merge sa facem acte si apoi vom merge sa vedem dosarul. Ok , deci... Am avut un ... (vezi toată discuția)
Accident pe linie tramvai costi84 costi84 Buna ziua, Va rog sa ma ajutati cu un raspuns pentru urmatoarea situatie:astazi, mergand pe un drum cu 2 benzi pe sens, la mijloc linie de tramvai in ambele ... (vezi toată discuția)
Culpă comună? vă rog un răspuns Veduard29 Veduard29 Bună ziua! Am avut un accident acum câteva zile care s-a întâmplat așa: Mergeam pe sensul meu de mers, având o mașină în fața mea pe un drum ... (vezi toată discuția)