avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1011 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Procedura în faţa instanţei ... Contract UPC
Discuție deschisă în Procedura în faţa instanţei civile - reguli, acte, termene, căi de atac

Contract UPC

Am dorit sa preiau un abonament UPC de la un unchi de-al meu, cuprinzând cabu, internet, telefon. Firma a refuzat sa-mi dea un contract pe care sa-l semnez la preluarea abonamentului. M-au sunat in schimb, iar eu am fost de acord sa preiau abonamentul începând cu 1 iunie 2017. Pe parcurs, au inceput sa nu-mi mai trimită facturile la timp, după care îmi trimiteau penalizări pentru întârziere. Le-am platit, dar i-am avertizat să-mi trimită facturile la timp. In iunie, cand s-a încheiat contractul meu cu ei, nu au mai zis nimic. Consider că era necesar să mă întrebe dacă vreau să continuăm colaborarea. Am plătit și in iunie, și in iulie, și în august. In luna august am facut cerere de încetare a contractului. Nu mi-au mai trimis facturi, in schim au pus o firma re recuperări să mă amenințe că mă vor da in judecată pentru neplata abonamentului pe septembrie 2018, abonament expirat, după cum am mai arătat. Mie nu mi se pare normal sa le mai plătesc. Cât au ei voie să-mi prelungească abonamentul fără acordul meu și ce trebuie să fac in această situație?

Alte discuții în legătură

Reziliere contract la upc catalina.p catalina.p speta : Am fost client upc cred ca din 2008 In urma cu 2-3 ani am reincheiat cu upc un contract pt internet mai performant + TV +telefonie fixa In prezent ... (vezi toată discuția)
La upc - taxa pe stalp, inclusa in factura /08.2014 ? cristiannegru cristiannegru - pt. 2 ani de zile, la UPC, am un Abonament “Pachet 3 Play” ( Internet + Tv + Tel.), Internet = 120 Mbps. - primele 6 luni ( oct.2013 - ... (vezi toată discuția)
Probleme contractuale roxana_sev roxana_sev In 10.10.09 mi-am schimbat chiria si in noul apartament nu aveam acces la internet, in consecinta am hotarat sa imi fac un abonament la [EDITAT.Stiind ca ... (vezi toată discuția)