Buna ziua, inainte de casatorie eu si sotul meu am cumparat un apartament, pe contractul acestuia sunte trecuti el ca proprietar, eu co-proprietar cu 1/2 fiecare, respectiv 50%. Acum suntem in pas de divort, divortul se efectieaza prin notar, ramanand sa rezolvam cu bunul comun ulterior, iar el a constultat o avocata care i a spus ca daca el dovedeste cu plata ratelor apartamentului sau a avansului eu nu voi avea parte de cei 50% stipulati in contract. Am participat impreuna la acest apartament, nu in sume egale, insa chiar si asa platile s au efectuat numai din contul lui. Va rog sa manindrumati daca e ok sa merg prin instanta si sa cer ceea ce mi se cuvine conform contractului de vanzare cumparare, 50% din valoarea apartamentului.
Eu va sfatuiesc sa mergeti sa va aparati dreptul de proprietate, in cazul in are sotul incepe un astfel de proces.
Docamdata situatia este in favoarea dvs., avand invedere prevederile contractului de vanzare -cumparare pe care l-ati incheiat, insa nu puteti stii ce se va intampla in instanta.
Este vorba totusi de o valoare mare, jumatate dintr-un apartament, sunteti constienta de acest fapt, de aceea nu inteleg de ce aveti aceasta reticenta de a va apara in proces.
Personal consider ca, in astfel de situatii este obligatoriu sa formulati intampinare, sa solicitati administrarea de probe, sa invocati exceptii, etc. si sa va prezentati in instanta, toate aceste lucruritrebuie facute insa de un avocat pentru ca dvs. nu puteti avea cunostiintele juridice necesare pentru a va putea apara in proces.
Multumesc pentru raspuns! Reticenta mea vine de la faptul ca nu stiu daca sa fiu eu cea care sa intenteze acest proces sau sa astept sa o faca el asa cum imi mentioneaza.
Eu, sincer nu imi doresc sa merg in instanta ci i am propus sa vindem apartamentul si sa impartim conform contract, insa nu e de acord cu aceasta propunere si nici alta varianta nu propune, sustine doar ca el are dovezi de plata al acestui bun comun, insa contractul este intocmit asa cum am mentionat in mesajul anterior ca 1/2 pentru fiecare, respectiv 50%-50%, iar eu nu vreau nimic din partea lui, ci doar partea mea de 1/2 din proprietate.
Ma sfatuiti sa fac eu primul pas prin avocat, bineinteles, sau sa il las pe el sa faca acest pas primul?
Partajul sau împărţeala este o operaţiune juridică prin care se pune capăt stării de proprietate comună sau de indiviziune.
Astfel, prin partaj, copărtaşii împart în mod material bunul sau bunurile stăpânite în comun.
Partajul se poate realiza la notariat, prin contract de partaj, atunci când coproprietarii se înţeleg asupra cotei-părţi ce va reveni fiecăruia.
După realizarea actului de partaj, fiecare parte devine proprietară exclusivă asupra unei părţi determinate sau asupra unui bun dintre cele care au format obiectul coproprietăţii.
Proprietatea devalmasa este caracterizata prin faptul ca niciunul dintre codevalmasi nu detine o cota -parte ideala, abstracta , matematica, din dreptul de proprietate.
Asadar, dreptul de proprietate nu este fractionat, in materialitatea sa.
Dreptul de proprietate poate fi fractionat, dupa imparteala.
Dumneavoastra ati precizat faptul ca nu a fost sistata starea de indiviziune, prin impateala.
Functioneaza o prezumtie , de contributie egala, in cazul sotilor, prezumtie relativa, care poate fi combatuta prin orice proba contrara.
Asa cum v-am spus si in raspunsul anterior, situatia este in favoarea dvs., avand in vedere contractul de vanzare-cumparare, potrivit caruia detineti o cota de 1/2 din apartament.
Din ceea ce ati scris, rezulta ca sotul este multumit cu situatia sau cel putin in acest moment.
In cazul in care sotul nu doreste partajarea apartamentului pe cale amiabila, atunci nu aveti alta alternativa decat sa va adresati instantei, nu conteaza cine va porni procesul.
Eu va stafuiesc ca in cazul in care, dvs. doriti (aveti interes) sa iesiti din indivizune, atunci sa intentati actiune in instanta.
Partaj apartament
alel
Buna ziua,
Am mai multe nelamuriri in ceea ce priveste partajul parintilor mei. Au impreuna un apartament, sunt divortati, iar mama mea locuieste in chirie ... (vezi toată discuția)