@ndreea a scris:
as vrea sa stiu cand expira termenul de 30 de zile precizat in dreptul muncii pentru comunicarea deciziilor, avand in vedere ca decizia cu pricina a fost comunicata la data de 30.09.2009.
Va referiti la termenul prev de art Art. 268. alin 1 din CM ? (Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de
30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei).
Si acest termen de 30 zile calendaristice ca si cel
de contestare a deciziei (calculat de freeelis mai sus) este un termen de prescriptie si se calculeaza in confomitate cu art 101 alin 1 c. proc. civ, pe zile libere, adica nu intra in calcul nici ziua cand a inceput si nici cea cand s-a sfarsit.
Desi ghicesc ca va referiti de fapt la termenul in care poate fi contestata decizia de catre salariat, am simtit totusi nevoia sa precizez ca ...despre oricare ati vorbi, tot aia e.
Adica ..ramane cum s-a stabilit ;) 2 noiembrie.