smeagull a scris:
2. nu ne-ati spus daca dvs. aveti vreo dovada pe care sa o aduceti in fata instantei ca ati fost santajat. martori, hartii, ceva???
Demisia este un act unilateral al dvs., si, cate vreme este semnat de dvs., se prezuma ca reflecta vointa dvs. reala. Dvs. trebuie sa dovediti contrariul, ca nu era vointa dvs., si asta in anumite termene legale, si dupa anumite proceduri.
Asta este cel mai greu lucru - extrem de greu, aproape imposibil, zic eu...
Abia dupa ce veti fi dovedit o viciere importanata a vointei dvs., prin santaj, se pune problema ce puteti obtine prin asta...
Si jurisprudenta Inaltei Curti privind viciile de consimtamant in relatiile de munca reflecta pozitia afirmata de @Smeagull:
DECIZIE nr. 2.794 din 25 aprilie 2005
Eliberare din funcţie.
EMITENT: INALTA CURTE DE CASAŢIE ªI JUSTIŢIE - SECŢIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ªI FISCAL
3. Decizia nr. 147 din 6 iunie 2003, prin care reclamantul-recurent a fost eliberat din funcţie, a fost emisă de Preşedintele Academiei G.I.S., potrivit legii, urmare a cererii de demisie din 14 aprilie 2003, asupra căreia reclamantul nu a mai revenit.
Cum demisia reprezintă o modalitate legală de încetare a raportului de funcţie din vointa funcţionarului, contestarea ulterioara, pe calea contenciosului administrativ, a actului juridic de către funcţionarul demisionar apare ca inadmisibila, cum corect a reţinut şi instanta de fond.
În raport cu considerente prezentate, Inalta Curte constata ca hotărârea atacată este legală şi temeinica, iar recursul, nefondat şi, ca atare, urmează sa fie respins.
DECIZIE nr. 4.678 din 4 decembrie 2007
(1) Functionar public. Modificarea raportului de serviciu. Mutarea definitiva dintr-o functie publica de conducere intr-una de executie. (2) Violenta - viciu de consimtamant. Dovedire. Marturia. Aprecierea fortei probante
EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - SECTIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
Înalta Curte apreciază că este întemeiată şi critica recurentei-pârâte vizând cele reţinute de instanţa de fond cu privire la vicierea consimţământului reclamantei la momentul la care a formulat cererea de mutare definitivă, sub forma violenţei morale.
Reglementată în Codul civil (art. 953, 955-958) violenţa este acel viciu de consimţământ ce rezultă din ameninţarea unei persoane cu un rău care îi produce o temere ce o determină să încheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi încheiat.
Un astfel de viciu de consimţământ poate fi demonstrat prin orice mijloc de probă admis de lege.
Instanţa de fond a stabilit exercitarea constrângerii morale asupra reclamantei-intimate pe baza depoziţiilor a doi martori, care au relatat împrejurări de fapt pe care le-au aflat de la reclamantă, ei neparticipând la întrevederea dintre reclamantă şi preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, multe din afirmaţiile lor fiind de altfel simple presupuneri.
Înalta Curte apreciază că aceste depoziţii nu au forţa probantă necesară pentru a susţine concluzia instanţei de fond, în sensul că a fost viciat consimţământul reclamantei la momentul la care aceasta a solicitat mutarea sa într-o funcţie de execuţie, pe de o parte pentru că cele arătate de martori sunt relatări indirecte, cu un pronunţat caracter prezumtiv chiar speculativ, iar pe de alta pentru că din alte probe administrate în cauză rezultă cu certitudine că la discuţia purtată între reclamanta - intimată şi preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nu a mai participat nici o altă persoană
În fine, Înalta Curte apreciază că nu s-a făcut în cauză dovada viciului de consimţământ sub forma violenţei morale, astfel cum greşit a reţinut instanţa de fond, în condiţiile în care nu s-a făcut referire expresă şi nu s-a explicat raţionamentul pe baza căruia s-a apreciat că au fost întrunite cumulativ cele două condiţii cerute pentru ca presupusa violenţă să fie apreciată ca viciu de consimţământ, respectiv caracterul său determinat dar şi caracterul injust, nelegitim, doctrina reţinând în mod constant că nu orice constrângere sau ameninţare, prin ea însăşi, constituie violenţă, ci numai cea nelegitimă, nefiind considerată violenţă ameninţare cu exercitarea unei căi legale sau teama de urmările legale ale exercitării unui drept.
În considerarea tuturor celor arătate, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Înalta Curte, reţinând temeinicia criticilor recurentei-pârâte, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă a admis recursul respingând ca neîntemeiată acţiunea reclamantei-intimate.