avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 795 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Procedura în faţa instanţei ... Cum se procedează în cazul în care a decedat ...
Discuție deschisă în Procedura în faţa instanţei civile - reguli, acte, termene, căi de atac

Cum se procedează în cazul în care a decedat pârâta dintr-un proces cu obiectul Pretenții, intentat abuziv de „șefii” unei Asociații de Proprietari ?

Cum se procedează în cazul în care a decedat pârâta dintr-un proces cu obiectul Pretenții, intentat abuziv de „șefii” unei Asociații de Proprietari ?
Precizez faptul că pârâta a decedat pe 14.02.,2019, în timp ce Instanța era în pronunțarea sentinței ... de fapt, au fost vreo 4 amânări de pronunțare și pe data de 25.02.2019 s-a pronunțat în favoarea Asociației, numai că judecătorul a admis ilegal sumele cerute, cu toate că mai ales avocatul Asociației a cerut, pentru a se dovedi legalitatea și corectitudinea calculului pretențiilor Asociație, să se admită proba vitală cu Expertiza Contabilă, acesta cerând și proba cu Interogatoriul, ambele urmând să dovedească abuzurile șefilor Asociației, care au chiar și dosare penale în lucru.
Ultima modificare: Marți, 19 Martie 2019
flory_mr, utilizator
Cel mai recent răspuns: flory_mr , utilizator 15:02, 3 Aprilie 2019
Daca parata a decedat anterior pronuntarii hotararii judecatoresti mostenitorii acesteia in baza certificatului de mostenitor au dreptul sa staruie in litigiul cu asociatia chiar daca a fost dispusa hotarare in fond
Pârâta a decedat pe 14.02.2019, iar pronunțarea s-a amânat de 4 ori și s-a dat pe 25.02.2018, doar că încă nu a fost anunțată Instanța de faptul că a decedat.
Cum se procedează în cazul ăsta, nu ar trebui cel puțin suspendat procesul, știind și faptul că judecătorul a încălcat mai multe proceduri, refuzând chiar solicitarea avocatului părții adverse (o Asociație de Proprietari), care a cerut PROBA CU INTEROGATORIUL ȘI PROBA CU EXPERTIZA CONTABILĂ !
Procesul se termina la pronuntare. daca acum nu mai e un proces in curs, nu e ce se suspenda.
Vedeti in caile de atac.
Sa le luam pe rand: ce a admis si ce nu a admis instanta ca probatoriul in cadrul procesului si nemultumirea legata de solutia data se rezolva in calea de atac care se deschide de catre mostenitorii paratei. Faptul ca a decedat dupa incheierea dezbaterilor nu schimba cu nimic hotararea pronuntata din punct de vedere al legalitatii. N-avea ce sa se suspende. Pentru ca datoriile la intretinere (inteleg ca despre asta e vorba) oricum vor fi preluate de mostenitori. Faceti apel daca sunteti mostenitor in cadrul caruia sa explicati situatia si sa cereti proba cu expertiza contabila si interogatoriul reclamantei. Alta varianta decat apelul nu vad in cauza.
Ce ziceți, nu ar trebui anulată sentința datorită decesului pârâtei (nu mai are calitate procesuală pasivă) ? Să nu existe niciun articol de lege care obligă Instanțele la anularea sau la rejudecarea procesului conform procedurilor, deoarece au fost GRAV ÎNCĂLCATE DE JUDECĂTORUL DE CAZ, CARE A REFUZAT PROBA CU INTEROGATORIUL ȘI MAI ALES PROBA CU EXPERTIZA CONTABILĂ, CARE E VITALĂ ÎNTR-UN PROCES CU OBIECTUL „PRETENȚII”. Atenție - aceste două probe au fost cerute de avocatul Asociației, fapt ce acuză Instanța respectivă că nu a ținut cont de disponibilitatea reclamantului de a cere probe extrem de vitale pentru un proces cu obiectul Pretenții - CITEZ DIN AVOCATUL ASOCIAȚIEI DE PROPRIETARI:
Subsemnatul N.G., în calitate de avocat al reclamantei Asociația de Proprietari nr. 71 din Brăila, solicit să dispuneți încuviințarea probei cu Înscrisuri, Interogatoriul pârâtei și Expertiza Contabilă și să dispuneți amânarea cauzei în vederea administrării acestora, respectiv să prorogați discutarea administrării probei cu Expertiza Contabilă, după răspunsul la Interogatoriu.
Față de împrejurarea obiectivă că la acest termen nu pot asigura reprezentarea juridică a reclamantei în cauză, vă solicit să ne acordați un nou termen, întrucât în această perioadă sunt în concediu de odihnă, potrivit adeverinței nr.288/2018 pe care o anexez.
Avocat N.G.
Domnului Președinte al Judecătoriei Brăila.

Ce ziceți, aș putea cere suspendarea până la semnarea actelor de succesiune, pentru a continua eu procesul, dacă nu se va anula sentința dată datorată decesului mamei mele, care astfel și-a pierdut Calitatea Procesuală Pasivă ?
Dacă n-am altă soluție de anulare a cererii de chemare în judecată pentru decesul pârâtei, voi invoca Suspendarea de Drept a procesului.
Art. 412 NCPC. Suspendarea de drept. (1) Judecarea cauzelor se suspendă de drept:
1. prin decesul uneia dintre părți, până la introducerea în cauză a moștenitorilor, în afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a acestora (...)
DETALII: [ link extern ] >
Ultima modificare: Miercuri, 27 Martie 2019
flory_mr, utilizator

Alte discuții în legătură

Lipsa capacitate de folosinta TimeeaBV TimeeaBV Buna ziua! Supun atentiei urmatoarea speta: Se solicita rezolutiunea contractului de intretinere de catre A prin avocat în instanta. Pe parcursul derularii ... (vezi toată discuția)
Sentință care n-a ținut cont de nicio probă depusă de pârâți în cele peste 350 de pagini din dosar asa123 asa123 Ce consecințe juridice poate avea eroarea materială din motivarea sentinței Instanței de judecată, în care s-a greșit numele de familie al celor doi ... (vezi toată discuția)
Recurs incheiere pt suspendarea judecatii mira1988 mira1988 Buna seara, Va rog sa ma ajutati cu un raspuns la urmatoarea speta: sunt parata intr-un dosar care are ca obiect pretentii; am castigat la fond si ... (vezi toată discuția)