Da, trebuie întocmita documentația cadastrala.
Chiar dacă bătrânii nu au pretentie la nimic, moral ar trebui sa încheiati un contract de întreținere. Dvs ii întrețineti pana la deces, în schimbul casei.
Contractul de întreţinere este actul prin care o parte se obligă să efectueze prestaţiile necesare întreţinerii şi îngrijirii celeilalte părţi sau a unui terţ, pe o anumită durată.
Dacă părțile nu au prevăzut în contract durata întreţinerii sau au menționat numai caracterul viager al acesteia, atunci debitorul întreținerii îi datorează creditorului întreținere pentru toată durata vieţii acestuia din urmă.
Contractul de întreținere este reglementat de Art. 2254 și următoarele din noul Cod Civil.
Potrivit art. 2255 din noul Cod Civil referitor la forma contractului de întreținere, acesta se încheie în formă autentică, la notariat, sub sancţiunea nulităţii absolute.
Acte necesare pentru contractul de întreținere
acte de identitate părţi;
acte de proprietate asupra imobilului ce face obiectul contractului (după caz: contract vânzare-cumpărare, contract de donaţie, proces-verbal de predare-primire, act vânzare-cumpărare autentificat, sentinţă/decizie civilă definitivă şi irevocabilă, titlu de proprietate, certificat de moştenitor etc.);
certificat fiscal pe numele proprietarului, eliberat de Administraţia Financiară competentă1, din care să rezulte că proprietarul este la zi cu plăţile către Stat;
documentaţia cadastrală a bunului imobil (fişa bunului imobil şi planul de amplasament, respectiv planul releveu), întocmită de un expert cadastral autorizat;
extras de carte funciară pentru autentificare2;
pentru apartamente, adeverinţa eliberată de asociaţia de proprietari sau locatari care sa arate că proprietarul este la zi cu datoriile faţă de aceasta (întreţinere, cheltuieli, reparaţii, cheltuieli comune etc.).