Buna ziua,
Din momentul in care am depus cererea pentru pensie de intretinere a copilului la judecatorie si pana in momentul in care am depus hotararea judecatoreasca la sediul firmei sotului meu, a trecut un an.
Dupa aceea, firma a inceput sa livreze banii in cont, cu exceptia a 2 luni cand a gresit si a trimis banii aiurea. Cand i-am sesizat greseala, contabilul mi-a spus ca acesti bani se vor adauga la cei pe care trebuie sa-i dea din urma.
Acum mi-a zis ca nu mai are de recuperat din urma si a ajuns cu pensia de intretinere la zi. Trebuie sa-l cred pe cuvant? Cum pot sti daca a calculat corect? Exista vreo cere pe care pot sa i-o fac in acest sens?
In hotarare sta scris cuantumul pensiei si data de la care trebuie platita. Puteti face singura calculul.
Sigur, puteti face si o solicitare la angajator, cu privire la situatia platilor (cuantum, mod de calcul, data platilor).
Nu aveți o bază legală prin care să obligați angajatorul să vă ofere date confidențiale ale debitorului, deci nu aveți ce articol de lege să precizați.
Angajatorul poate să vă dea informațiile solicitate pe riscul lui, și numai dacă vrea să își asume acest risc. Legal, numai o instanță de judecată poate cere astfel de informații, sau executorul judecătoresc dacă se derulează o executare silită.