Am avut un dosar pe rolul unei instanțe, am achitat taxa judiciar de timbru in cuantum de 100 lei pentru daune morale conf. art. 7 din OUG 80/2013.
Procesul era pe rol în dezbatere, dar intre timp, judecătorul care trebuia să pronunțe s-a pensionat.
Între timp, dosarul a fost transferat la altă instanță, iar eu am primit o înștiințare de la noua instanță, cum că în termen de 3 zile, să achit restul taxei judiciar de timbru (comletare taxa judiciară de timbru pâna la suma de 2.000 lei, adică să mai achit 1.900 lei) în termen de 10 zile, respectiv că în termen de 3 zile de la comunicare, conf. art. 39 din OUG 80/2013, pot depune o cerere de reexaminare a modului de calcul a taxei judiciară de timbru,
Înștiințarea am primit-o ieri, iar eu nu am timp să depun cererea până mâine când se împlinesc cele 3 zile fiind în altă localitate.
Se poate să depun cererea de reexaminare a modului de calcul a taxei judiciară de timbru prin curierat sau prin poșta?
O altă cauză cu privire la taxa judiciară de timbru ce trebuie să o achit în termen de 10 zile, ma în caz de nedepunere a dovezii a restului de taxa judiciară de timbru, mi se va anula cererea de chemare în judecată, iar eu mă gandesc să nu o achit, ci să aștept răspunsul instanței după ce va reexamina modul de calcul în care a fost stabilită noua taxa judiciară de timbru, apoi daca instanța îmi spune că trebuie să completez, atunci sa completez taxa timbru judiciară în nr. de zile ce imi va stabili instanța.
Sunt de acord să expediez cererea prin poșta cu confirmare de primire chiar azi sau maine o pot depune la poștă, însă în înștințare, instanța m-a somat ca dacă nu depun dovada cu restul de achitare taxa judiciar de timbru in 10 zile, mi se anulează cererea de chemare în judecată.
Cu alte cuvinte, e posibil ca instanța să reexamineze taxa timbru judiciară chiar în ziua în care va expira termenul de 10 zile, iar eu nu am de unde să știu daca noul complet ce reexamineaza cererea privind modul de calcul a taxei judiciar de timbru, mi-ar fi admis cererea sau mi-ar fi respins!
Instanța ar vrea sa achit mai intai restul de taxa judiciar de timbru, apoi daca completul de reexaminare a taxei judiciar de timbru considera ca nu era necesar sa achit diferența de sumă, ar trebui să fac alte demersuri în vederea restituirii taxei judiciare de timbru completat.
Cam dificil pentru mine, nu doresc să mi se anuleze cererea de chemare în judecată, dar nici sa platesc taxa judiciară de timbru când consider ca instanța a greșit.