Buna ziua, detin un apartament construit intr-un imobil (care nu are asociatie de proprietari) aflat pe un drum de servitute (implicit, detin si cota parte din acel drum). In aceeasi situatie se mai afla si cateva imobile (unele avand asociatii de prorprietari la nivelul fiecarui imobil - altele nu).
Pe drumul de servitute se afla:
- teava de gaze
- canalizare menajera
- iluminat public
Toti proprietarii aflati pe acest drum detin cota parte din acesta si beneficiaza de acestea insa nu sunt obligati sa contribuie la cheltuielile aferente acestor utilitati si intretinerea drumului de servitute.
Doresc sa aflu daca:
Proprietarii de pe strada (atat din asociatii existente dar si cei care nu fac parte dintr-o asociatie) se pot constitui intr-o asociatie de proprietari (sau o alta forma) care sa reglementeze cheltuielile comune generate la nivelul drumului de servitute - nu la nivel de bloc.
Daca in imobilele in care s-au constituit AP, proprietarii au in acte cote parte indiviza din drumul de servitute, atunci acele AP sunt ilegal constituite. O AP nu se poate face fara a include in patrimoniu (sa-i zicem asa) toate bucatelele de cote parte indiviza asupra oricarui element din proprietatea comuna care apare in acte (implicit si drumul de servitute). Trebuia sa fie o singura asociatie per intreg ansamblul rezidential sau deloc.
Pe de alta parte, poate ca la momentul achizitiei/contractarii ati avut c.p.i. pe drumul de servitute dar intre timp poate ati semnat ceva ce nu va mai aduceti aminte, anume cedarea drumului de servitute catre primarie, de ex. vedeti art 100 din L196/2018, indeosebi alin (4). Deci poate ca nu mai detineti cpi din drum, implicit nu va mai intereseaza subiectul.
Mai degraba asta e situatia in care va aflati pt ca ati precizat ca pe drum este amplasat 'iluminat public' - care nu se amplaseaza pe proprietate privata (cu mici exceptii, gen amplasare stalp cu acord/chirie). Ori poate iluminatul nu e public ci privat, platiti si dvs consumul de energie si intretinerea acestuia, nu primaria.
Ca sa raspund la intrebarea dvs, nu, nu se poate constitui o AP pe o bucata din proprietatea comuna (similar cu primul paragraf). Nu puteti constitui o AP numai pe drumul de servitute.
Se poate constitui o alta forma de asociere in conditiile codului civil. Numai ca trebuie sa-i prindeti pe absolut toti sa-si dea acordul. Si ce faceti cu AP existente? E suficient sa 'stranute' in directia justitiei un singur proprietar, indiferent de motiv, membru sau nu al AP, din orice imobil, si totul se dărâmă.
Mai intrebati alti proprietari din alte imobile (cu/fara AP) si vedeti ce stiu dumnealor ca [mai] au proprietate sau nu din drumul de servitute. Ar mai putea exista situatia in care dezvoltatorul a cedat drumul primariei desi vi l-a vandut si dvs (vi l-a trecut in acte) - ceea ce nu e legal.
Daca aveti dubii asupra situatiei la zi a dreptului de proprietate asupra drumului de servitute, puteti cere un extras la OCPI din care sa aflati cine e proprietarul.
Va multumesc pentru raspuns, revin cu cateva clarificari:
- Nu s-a semnat nimic legat de cedarea drumului catre Primarie, toti proprietarii si cei din asociatii detin cota indiviza.
- Exprimarea "Iluminat public" este gresita, scuze. Vroiam sa spun "Iluminat la nivelul intregii strazi".
- Nu putem avea acordul tuturor proprietarilor (unii nu sunt in tara, unii sunt rau-voitori).
- Proprietarii din imobile au doar cotele comune din blocul in care au apartamentele si din drumul de servitute.
- Nu exista aceasta situatie in care dezvoltatorul a cedat drumul primariei. Scrie clar in contract si in extrasul de informare ca proprietarii de apartamente din strada detin cota din drumul de servitute.
Atunci sunteti in situatia descrisa in primul paragraf din raspunsul meu anterior.
A.P. existente nu sunt constituite conform legii. Nu puteti constitui o AP avand ca obiect numai o parte din partile comune (drumul de servitute).
Cele ce sustin rezulta din alin (2) al art 13 L196/2018 (si in legea veche era la fel):
"În condominiile cu mai multe tronsoane sau scări se pot constitui asociații de proprietari pe fiecare tronson ori scară în parte numai în condițiile în care proprietatea comună aferentă tronsoanelor sau scărilor poate fi delimitată și în condițiile în care există branșamente separate pe fiecare scară sau tronson."
Drumul de servitute este parte comuna si nu poate fi delimitat intre blocurile din ansamblul rezidential (tronsoane). In aceasta lege, notiunea de tronson este cea din DEX = parte a unui ansamblu.
Concluzia este ca ar trebui sa faceti o singura AP la nivel de ansamblu rezidential, lucru pt care va trebuie acordul a 50%+1 dintre proprietarii din intregul ansamblu, si sa desfiintati AP existe la nivel de cladire pt ca nu sunt legal constituite.
Sau renuntati cu totul la AP dar o sa fie extrem de greu sa va gospodariti, practic veti tinde spre imposibil.
Ma intreb acum: de ce judecatoriile au aprobat infiintarea respectivelor asociatii de proprietari la nivel de imobil in conditiile in care cotele parte aferente din drumul de servitute nu sunt administrate de acestea?