Sotul meu in varsta de 38 de ani a decedat la locul de munca, el fiind sofer de camion. A suferit un infarct. Ar trebui sa primesc vreo despagubire si daca da ce trebuie sa fac?
In funcție de datele particulare ale speței puteți solicita acordarea de despăgubiri morale și materiale, după caz, de la angajator, însă, trebuie dovedita legatura de cauzalitate, respectiv, a faptului ca angajatorul a impus anumite condiții de munca sau nu a respectat anumite condiții legale care au cauzat infarctul domnului. Pe de alta parte, dacă este considerat accident la locul de munca, intervine alta discutie.
Pentru oricare dintre demersurile anterior mentionate, este necesară introducerea unei acțiuni in instanța sau prealabil puteți invita angajatorul la o mediere, discutie in vederea soluționării pe cale amiabila.
Daca evenimentul s-a produs la locul de munca, angajatorul avea obligatia sa comunice evenimentul la ITM conform Legii ssm nr. 319/ 2006 cu modificarile si completarile ulterioare,
-art. 27 (1) Angajatorul are obligaţia să comunice evenimentele, de îndată, după cum urmează:
a) inspectoratelor teritoriale de muncă, toate evenimentele aşa cum sunt definite la art. 5 lit. f);
b) asigurătorului, potrivit Legii nr. 346/ 2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, cu modificările şi completările ulterioare, evenimentele urmate de incapacitate temporară de muncă, invaliditate sau deces, la confirmarea acestora;
c) organelor de urmărire penală, după caz.
-art.5
lit.f) eveniment - accidentul care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situaţia de persoană dată dispărută sau accidentul de traseu ori de circulaţie, în condiţiile în care au fost implicate persoane angajate, incidentul periculos, precum şi cazul susceptibil de boală profesională sau legată de profesiune;
g) accident de muncă – vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces;
Fiind vorba de deces ITM va cerceta evenimentul si daca sunt indeplinite conditiile legale va dispune firmei inregistrarea evenimentului produs ca accident de munca si sa intocmeasca formularul FIAM.
Angajatorul are obligatia sa dea urmasilor victimei cate 1 expl. din PV de cercetare al ITM si din formularul FIAM.
Daca angajatorul nu a anuntat ITM o puteti face dvs. in scris. cu nr. de inregistrare/ data (sesizarea se poate trimite prin posta cu confirmare de primire).
Daca evenimentul produs se inregistreaza ca AM, se aplica prevederile din Legea nr. 346/ 2002 republicata in 2009 privind asigurarea obligatorie pentru AM si BP,
-art.18 Asiguraţii sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale au dreptul la următoarele prestaţii şi servicii:
f) despăgubiri în caz de deces;
g) rambursări de cheltuieli.
In contractul colectiv de munca, firma poate sa aiba mentiuni privind acordarea de ajutoare materiale si/ sau banesti angajatilor decedati.
Pentru soferi, angajatorii pot incheia asigurari pentru accidente cu firme de asigurare, nominale sau pentru un nr. de ... salariati. In cazul producerii unui accident, firma incaseaza asigurarea care in mod normal ar trebui sa ajunga, in cazul dvs. la urmasii victimei.
Intrebati oficial angajatorul, in scris, cu nr. de inregistrare/ data despre cele doua posibilitati mentionate de mine mai sus.
In functie de cauzele producerii evenimentului si responsabilitatile mentionate in PV de cercetare eveniment/ AM de catre ITM puteti deschide actiune in instanta impotriva firmei/ persoanelor gasite responsabile (dupa caz) si cere daune materiale si/ sau daune morale.
Foarte important in instanta va fi certificatul medico-legal emis/ expertiza medico-legala efectuata asupra victimei.