Am un titlul de proprietate emis pe numele tatălui, care este decedat (înainte de emiterea titlului de proprietate), pe care a fost trecut gresit CNP-ul, motiv pentru care nu pot face succesiunea. Am cerut corectarea titlului de proprietate, iar pentru aceasta mi s-a cerut, printre altele, o declarație notarială pe proprie răspundere cum că terenul nu a intrat în circuitul civil. Nu înțeleg ce înseamnă acest lucru. Ce anume declar de fapt dacă dau această declarație? Vă mulțumesc foarte mult!
Ca terenul nu a facut obiectul vreunui act juridic. Ca nu a fost vândut, inchiriat, ipotecar, donat, ca nu s-a încheiat nicio promisiune legată de acesta etc etc
Vă mulțumesc foarte mult pentru răspuns.
Dar cum s-ar fi putut încheia vreun act juridic dacă titlul de proprietate este greșit, deci nu este acceptat la notar ca fiind valabil pentru succesiune?? Ar fi putut încheia vreun astfel de act ceva vreunul dintre ceilalți moștenitori? Ar fi fost posibil în condițiile în care succesiunea nu a fost dezbătută, pentru că nu avea cum, cu titlul de proprietate greșit? Pentru că noi suntem mai mulți moștenitori, dar doar mie mi s-a cerut acea declarație, pentru că eu am cerut corectarea titlului de proprietate. Iar eu nu pot să declar pe proprie răspundere decât ce știu că nu am făcut eu. Nu pot răspunde pentru ce ar fi putut face altcineva.
De exemplu, cand pierdeți diploma de bac, ca să obtineti un duplicat, trebuie data o declarație notariala ca ati pierdut originalul si nu a fost lăsat gaj.
" Dar cum să o fi lăsat gaj, daca nu mai dețin originalul?"
Eh, cam asta e si ideea in cazul dvs...
Nu, nu l-ati fi putut vinde, nu ati fi putut să îl transmiteți, însă asta e procedura.
Vă mulțumesc foarte mult pentru răspunsurile dvs!
Da, probabil că este o formalitate gândită la modul general.
Însă nu cred că este la fel cu cazul pierderii diplomei, Pentru că diploma a fost valabilă înainte de a o pierde, deci ar fi fost legal să o "las gaj" sau să o folosesc în orice alt fel. Pe când titlul acesta de proprietate nu a fost valabil niciodată cu un CNP greșit pe el, deci nu văd cum ar fi putut fi folosit în vreun fel.