Cum este legal sa pot beneficia de toate utilitatile administrative,daca calea mea de acces (drept servitute pietonal si cu autoturismul)este proprietate privata a unei persoane ???Are importanta cota mea indiviza alocata lotului de teren ??? Cum este calculata despagubirea in favoarea proprietarului drumului ??? Multumesc anticipat !!!
(1) Proprietarul este obligat să permită trecerea prin fondul său a reţelelor edilitare ce deservesc fonduri învecinate sau din aceeaşi zonă, de natura conductelor de apă, gaz sau altele asemenea, a canalelor şi a cablurilor electrice, subterane ori aeriene, după caz, precum şi a oricăror alte instalaţii sau materiale cu acelaşi scop.
(2) Această obligaţie subzistă numai pentru situaţia în care trecerea prin altă parte ar fi imposibilă, periculoasă sau foarte costisitoare.
(3) În toate cazurile, proprietarul are dreptul la plata unei despăgubiri juste. Dacă este vorba despre utilităţi noi, despăgubirea trebuie să fie şi prealabilă.
(4) Clădirile, curţile şi grădinile acestora sunt exceptate de la acest drept de trecere, dacă ea are ca obiect conducte şi canale subterane, în cazul în care acestea sunt utilităţi noi.
Daca nu va intelegeti cu proprietarul fondului aservit, despagubirea este calculata in instanta, pe baza unei expertize.