Bună seara! Am un proiect în derulare pe GAL, similar 6.2 național ( construcție și dotare frizerie - coafor) . Proiectul implica și construcție. Avem probleme cu firma care construiește. Aveam termen până pe 24 decembrie, și pentru că nu a terminat i-am prelungit termenul până pe 24 februarie și nu va termina nici pe 24 februarie. Contrucția este la rosu (are acoperiș, geamuri, este izolată cu polistiren pe exterior) și a început la interioare dar e 1 singur muncitor. Patronul motivează că i-au plecat din muncitori, mai are încă 2 lucrări începute și nu găsește forță de muncă. Acum am descoperit ca nu a respectat proiectul (contractul este construcție la cheie cu materialele constructorului, conform proiectului). A pus tablă mai subțire decât e în proiect, polistiren la exterior EPS 50 în loc de EPS 80, lemnul la acoperiș nu e ignifugat, cum e specificat în proiect și cred că mai sunt și alte probleme, pe care dirigintele de șantier nu mi le-a semnalat (cred că s-a împrietenit cu constructorul). Cum să procedez? Ce mă sfătuiți?
1) Dacă reziliez contractul cu constructorul risc să am probleme la GAL / AFIR? Să considere investiție nesigură și să nu mai primesc tranșa 2 și să mă oblige să dau înapoi tranșa 1 + dobândă?
2) Să merg în instanță și să solicit daune? În contract sunt penalități de întârziere de 0,5% /zi din suma plătită la data respectiva de client + 5000 euro despăgubiri. Asta înseamnă că proiectul e blocat, se face o expertiză tehnică și cred că cel puțin 1 an nu voi putea continua construcția nu?
3) Să îi prelungesc iar contractul și să am răbdare să termine, să fac recepția lucrării și să încep activitatea să nu am probleme la GAL /AFIR? . Și apoi pot să mai dau constructorul în judecată că nu a respectat proiectul și a folosit cele mai ieftine și slabe calitativ materiale sau dacă semnez recepția lucrării înseamnă că sunt de acord și nu mai pot să merg în instanță? Voi motiva că am observat ulterior că sunt nereguli.
4) Și dacă constructorul nu mai continuă lucrarea ce pot să fac?
Cum considerați că trebuie să procedez?
Multumesc!