In doctrina , s-a opinat:
"Lipsa indicării în cuprinsul deciziei de concediere a termenului şi a organului la care poate fi atacată nu atrage nulitatea acesteia, ci repunerea salariatului în termenul de atacare. Această soluţie este de aplicabilitate generală, în sensul că va fi incidentă în toate cazurile în care o decizie a angajatorului omite menţionarea termenului şi a organului la care se poate exercita calea de atac." (Ion Traian Stefănescu, Tratat de dreptul muncii, vol. I, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003, p. 567)
Curtea Constituţională a decis că lipsa acestor elemente trebuie sancţionată cu nulitatea absolută întrucât „apărarea împotriva unei măsuri abuzive, nelegale ori neîntemeiate de îngrădire a exerciţiului dreptului la muncă fiind un drept constituţional fundamental al salariatului, poate fi exercitat numai in cunoştinţă de cauză, dacă salariatul este informat corespunzător despre motivele de fapt şi de drept pe care angajatorul şi-a întemeiat decizia şi mijloacele procedurale prin care poate contesta măsura luată. Totodată, precizările privind termenul de contestare şi instanţa competentă contribuie la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil".
(Hotararea nr. 1901R din data 2009-03-25, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti,
[ link extern ] )