Buna ziua, am lucrat la o firma cu contract pe perioada nedeterminata, într-o zi coordonatorul echipei a urcat pe stivuitor deși nu are calificare și a întrat în ușă halei, dând vina pe mine precum nu i-am deschis ușa suficient deși eu eram cu spatele în momentul incidentului(parca eu as fi condus acel utilaj) după cele întâmplate a început sa ma jignească adresandu-mi cuvinte grele, dar și faptul ca ma "aranjează" îmi demonstrează el... După alte 2 săptămâni am sesizat anumite probleme angajatorului legate de program deoarece se sta peste cele 8 ore și nu suntem plătiți, nu avem condica de prezenta, nu am făcut protecția muncii, nu am semnat niciodată stat de plata etc, asta fiind vineri, luni la ora 8.00 așteptăm să încep lucrul, dar am fost chemat în birou și pus sa semnez demisia, ceea ce nu am făcut, pe motiv disciplinar, instigare la cearta, comportament neadecvat. Nu am fost lăsat sa mai ince lucrul. Cum pot roceda?
1. Nerespectarea legilor si a altor acte normative care reglementeaza domeniul muncii, relatiile de munca, securitatea si sanatatea in munca poate fi sesizata Inspectoratului Teritorial de Munca si/sau Inspectiei Muncii.
Sesizarile pot fi transmise catre ITM (Inspectoratul Teritorial de Munca) prin:
- posta;
- e-mail;
- fax;
- inregistrate chiar la sediul institutiei.
2. Decizia de a demisiona reprezintă actul unilateral de voinţă al salariatului şi nu poate fi „impusă” de angajator. Cu alte cuvinte, angajatorul nu are niciun temei legal în a influenţa decizia salariatului privind încetarea contractului de muncă prin demisie. Dacă angajatorul doreşte încetarea raporturilor de muncă cu salariatului, acesta are la dispoziţie varianta concedierii, cu respectarea însă a dispozitiilor prevazute in Codul muncii.
Salariatul care a demisionat va putea să sesizeze instanţa judecătorească, solicitând anularea demisiei, în cazul în care pretinde că demisia a fost provocată de angajator.
In speta, lasati-l pe angajator sa aiba initiativa incetarii c.i.m.,dupa care veti actiona in consecinta.