Revin cu aceeasi problema sub alta formulare. Am tinut cont de toare sfaturile de pe acest grup, de avocat, am facut toate demersurile si degeaba. Am hotărâre definitiva sa iau copilul in vârstă de 7 ani 2 week-enduri la mine. De 6 luni nu reusesc. Am cerut monitorizarea Dgasp. Au chemat-o pe fosta sotie, a dat declaratie, si a luat angajamentul ca face tot psibilul sa convinga copilul care refuza categoric sa vina cu mine fiind clar influentat de ea si de bunicii materni. Duc un razboi de 7 ani. De la hotararea definitiva nu m-au mai primit in casa. Am chemat politia, au vebit cei de la Dgasp cu mine. Am vorbit pe scara blocului. Cand i s-a pus in vedere mamei ca poate fi acuzata de alineare parentala a cazut in genunchi la propriu si a spus ca se omoara daca ii iau baiatul ca depinde de mama ei si o va da afara din casa atunci cand va pleca cu mine baiatul. A facut consiliere psihologica, din raport reiese ca este foarte afectat de conflictele dintre noi si ca de fapt e culpa comuna ca este timorat si speriat de mine. De săptămâna trecuta ma primesc datorita celor de la asistenta sociala dar cate o ora in fiecare zi, vineri, sambata si dumininca de la 12 la 13 fix ca asa vrea copilul. Il filmeaza si imi trimite pe wattap dovada ca doar asa vrea copilul. Pentru asta fac naveta 70 de km pe zi. (210 de km pe weekend). Astazi cei de la dgasp mi - au zis ca efectiv nu au nici o putere. Ca fac acel raport in care vor scrie ca mama nu intentioneaza sa il lase, ca nu respecta hotărârea si ca l-a agresat in fata lor intr un moment de furie. Pot sa deschid un proces de mutare a domiciliului dar ce sanase am? Zero. Nu asta vreau. Vreau doar sa mi se respecte dreptul de a-l lua la program. Nu sa il tarasc prin procese. Sunt satul de 8 procese in 7 ani. Doamna avocat nu mi-a dat sanse. Chiar nu exista in România nici o lege, ceva care sa oblige celalat parinte sa respecte hotărârea judecătorească? As apela la executor dar copilul este afectat deja, un executor l-ar traumatiza mai rau. Nu vine la mine pentru ca mama i- a spus ca nu e in siguranta la mine si ca el nu se simte bine desi nu a mai fost in casa mea de cand avea un an.
Nu il pot lua in nici un fel atata timp cat mama sta mereu langa mine si cat copilului ii este frica de mine ca il iau definitiv si nu il mai aduc inapoi.
Exista ceva, cumva, o solutie pentru situatia mea?
Si aici m-am lovit de alta problema. Psiholoaga care a facut evaluarea a chemat copilul la 2 sedinte. Din întâmplare am ajuns acolo chiar in prima lui sedinta (m-au trimis cei de la Dgaspc fara sa stie ca fix atunci copilul este la psiholog) sa iau legatura cu doamna psiholog. Am fost evaluati toti 3 timp de 15 minute si copilul singur in jur de 40 de minute. Mi s-a spus ca voi fi chemat de dansa in alta zi si ca băiatul va face cel putin 4 sedinte. M-am dus din nou dupa o luna pentru ca nu mai stiam de ce nu sunt chemat asa cum mi s-a spus ca sa aflu ca de fapt doamna a fost solicitata sa urgenteze raportul. A mai vazut băiatul o data dupa intalnirea noastra si a trimis deja raportul la dgaspc.
Concluzia: copilul nu este abuzat de nimeni doar ca relatia tensionata dintre mama si mine l-au determinat sa ma excluda din viata lui, exact asa s-a exprimat doamna, desi in sufletul lui ma recunoaște ca fiind tatal lui si ma iubeste.
Nu se simte in siguranta lângă mine pentru ca niciodata nu a stat doar cu mine. Toate vizitele s-au facut in prezenta mamei care ii alimenteaza aceasta stare cu expresii de genul:"daca tu simti nevoia sa te duci, du-te dar eu nu voi putea niciodata sa merg cu tine", " daca nu te simți in siguranta langa el te aduce acasa daca vrei totusi sa vezi cum e la el acasa".
Cei de la asistenta sociala inca scriu un raport si au solicitat alta consiliere psihologica pt mine si copil dar au spus clar ca daca mama nu isi da acordul nu se va face.
Mama are drepturi supreme si tatal doar obligatii.