Raspunsul este conditionat de clauzele contractual reciproc asumate
Daca in contractul de locatiune ,partile au prevazut situatia de forta majora atunci aceasta poate fi invocata de catre orice parte interesata
Potrivit legislației art. 1270 Codul Civil-,contractul are putere de lege între parțile care l-au încheiat
Respectarea contractului este obligatorie, iar nu facultativă.
In consecinta, orice persoana care a încheiat un contract are obligația de a executa contractul.
Art. 1350 din Codul Civil, denumit „răspunderea contractuală” prevede că:
„(1) Orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat.
(2) Atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii.
(3) Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părţi nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile.”
In contextul actual al instituirii starii de urgenta si emiterii ordonantelor militare,s-a vehiculat foarte mult forța majoră drept remediu legal pentru neplata obligatii chirie insa forța majora prezinta dezavantaje:
1- trebuie dovedita forța majora;
2- atât timp cat contractul de locatiune este în vigoare, cel care nu respecta obligatiile constractual asumate,rișca sa fie acționat în instanta care detine autoritatea si competenta sa decida daca sunt sau nu intrunite conditiile invocarii fortei majore