Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe
(1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana, aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.
(3) Dacă persoana aflată în una dintre situaţiile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) efectuează transport public de persoane, transport de substanţe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obţinerea permisului de conducere sau în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
In functie de circumstantele cauzei si circumstantele dvs personale, pedeapsa poate fi cu suspendare sub supraveghere sau cu executare in penitenciar.
Va recomand sa apelati la serviciile unui avocat. Acesta poate face diferenta intre inchisoare si libertate.
Individualizarea pedepsei se facee in functie de circumstantele reale si personale.
Nu vi s-au prelevat 2 probe? a fost efectuat calculul retroactiv al alcoolemiei, de acolo este valoarea?