Spicuiesc din
DECIZIA Nr.365
din 17 martie 2009
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.223 alin.(1) lit.a)-d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie şi a dispoziţiilor art.201 alin.(1) lit.a)-d) din Legea nr.508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
Publicată în Monitorul Oficial nr.237 din 09.04.2009
Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională, în temeiul art.146 lit.d) teza finală din Constituţie, cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.223 alin.(1) lit.a)-d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie
Art.223 alin.1 lit.a)-d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.43/2002:
„(1) Procurorii din cadrul structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie pot prelua, în vederea efectuării urmăririi penale, cauze de competenţa structurilor teritoriale ale direcţiei, din dispoziţia procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, când:
a) imparţialitatea procurorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor;
b) una dintre părţi are o rudă sau un afin până la gradul patru inclusiv printre procurorii ori grefierii parchetului sau judecătorii, asistenţii judiciari ori grefierii instanţei;
c) există pericolul de tulburare a ordinii publice;
d) urmărirea penală este împiedicată sau îngreunată datorită complexităţii cauzei ori altor împrejurări obiective, cu acordul procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.”;
În motivarea excepţiei se susţine că dispoziţiile legale atacate contravin prevederilor art.132 alin.(1) din Constituţia României, deoarece, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr.1.058/2007, reglementarea, cu caracter strict şi limitativ, a unor situaţii în care cauze de competenţa parchetelor ierarhic inferioare pot fi preluate, pentru efectuarea urmăririi penale, de procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare restrânge în mod nejustificat competenţa acestora din urmă, cu consecinţa încălcării principiilor care guvernează activitatea Ministerului Public.
CURTEA CONSTITUŢIONALÃ
În numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului, în temeiul art.146 lit.d) teza a doua din Constituţie, şi constată că dispoziţiile art.223 alin.(1) lit.a)-d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie şi dispoziţiile art.201 alin.(1) lit.a)-d) din Legea nr.508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sunt neconstituţionale.
(sursa
[ link extern ] )
.
V-ar mai putea interesa :
DCC 524/2006; 169/2007; 133/2005; 876/2006; 1151/2005 (toate resping exceptii ridicate in leg. cu art.11,13 si 10 din legea de functionare DNA)
In masura in care CC este constitutionala si DNA este, tot asa cum si presdintele in functie este garantul respectarii Constitutiei ;)
Probabil pentru ca limba romana permite dubla negatie "nimeni nu este mai presus de lege"...