Bună ziua
Locuiesc într-o scară a unui bloc cu regim de înălțime P+4, cu 20 de apartamente. Nu există constituită asociație de proprietari în bloc (de fapt, în tot cartierul nu există nicio asociație de proprietari).
Scara de bloc este prevăzută, din construcție, cu un număr de 7 așa-numite „uscătorii”. Este vorba de fapt, de 7 spații deschise pe o latură, fiecare având o suprafață utilă de cca. 4mp, având fiecare dintre ele 3 pereți și un parapet (practic, sunt niște terase care nu ies în afara proiecției pe verticală a pereților principali ai blocului). Aceste „uscătorii” sunt amplasate astfel: una la etajul 1 și câte 2 la fiecare dintre etajele 2, 3 și 4. La parter nu există astfel de „uscătorii”, întrucât în locul lor se găsesc cele două intrări în scara blocului. Accesul în fiecare dintre cele 7 „uscătorii” se face direct din palierul etajului respectiv, fiind prevăzute cu uși de acces.
„Uscătoria” de la etajul 1 se găsește între apartamentul meu și cel situat față în față pe palier, bucătăria mea și cea a vecinului din față având pereți comuni cu uscătoria.
În urmă cu vreo 15 ani, un vecin care locuiește la parter, a închis cu lacăt ușa „uscătoriei” de la etajul 1, făcându-se „stăpân cu drepturi depline” asupra ei. Ulterior, a modificat arhitectura spațiului, ridicând un zid peste parapetul terasei până la tavan, transformând astfel terasa din spațiu deschis într-o încăpere închisă pe toate cele patru laturi. A lăsat și un mic gol în acel zid, în care a montat o fereastră.
Deși n-a cerut aprobarea nimănui pentru aceste lucrări și chiar dacă mi-a împiedicat astfel accesul la o parte din proprietatea comună, pentru care plătim cu toții impozit, l-am lăsat în pace, eu neavând niciun interes în a folosi în vreun fel respectivul spațiu. A apărut însă o mare problemă: țevile principale ale instalațiilor individuale de alimentare cu gaze naturale, atât a mea, cât și a vecinului din fața mea, sunt pozate, conform proiectului, în interiorul acelei „uscătorii”, fiecare pe peretele comun cu bucătăria corespunzător apartamentului.
Până în urmă cu doi ani, nu am realizat că acest lucru îmi poate pricinui necazuri, pentru că la niciuna din verificările periodice executate o dată la doi ani la instalația individuală de gaze, specialiștii care au efectuat verificarea nu au vrut să verifice țeava de alimentare pe toată porțiunea ei. În 2018 mi s-a cerut acest lucru, iar când am solicitat vecinului de la parter accesul în „uscătoria” PROPRIETATE COMUNĂ pentru inspectarea țevii de gaz, acesta a făcut un scandal monstru, precum că el are drepturi depline asupra acelui spațiu, întrucât la parter nu există uscătorii, iar pe de altă parte, în 1988, când s-a dat în folosință blocul, el a fost primul locatar care s-a mutat în bloc și acest aspect îi conferă drepturi suplimentare (vă rog să nu râdeți, este exact ceea ce crede individul cu pricina). Așadar, n-am putut intra pentru verificarea țevii de gaze. Norocul meu a fost că-l cunoșteam pe tipul care a făcut verificarea și acesta m-a crezut pe cuvânt când i-am spus că țeava e în stare bună și mi-a întocmit un raport de verificare favorabil.
Problema este că anul acesta, în 20 august, am scadența de verificare la doi ani a instalației de gaze. Am încheiat un contract pentru lucrările de verificare cu un operator atestat ANRE (altul decât cel din urmă cu doi ani, care nu mai există), iar în contract scrie clar că se vor inspecta vizual, dar și cu ajutorul aparatului pentru detectarea eventualelor scurgeri de gaze, toate traseele de țeavă ale instalației individuale, pe întreaga lor lungime, iar dacă acestea nu sunt accesibile complet, se va sista furnizarea serviciului de alimentare cu gaze până la soluționarea problemei.
Având în vedere întorsătura luată de situație și faptul că vecinul recalcitrant continuă să refuze accesul meu în spațiul comun, aș vrea să vă întreb dacă, pe lângă faptul că acesta încalcă legislația referitoare la spațiile comune, interzicerea accesului la o instalație care este proprietatea mea exclusivă nu constituie, cumva, infracțiune pentru care aș putea să formulez o plângere penală?
Le mulțumesc anticipat tuturor celor care vor avea amabilitatea să-și răpească două minute din timpul lor liber pentru a-mi răspunde.
Cel mai recent răspuns:
florinm. , utilizator
19:59, 6 Iulie 2020