avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 989 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul, calculatorul meu şi ... Date caracter personal în caz de amenințare ...
Discuție deschisă în Dreptul, calculatorul meu şi internetul

Date caracter personal în caz de amenințare telefonică

Bună ziua,

Am o întrebare legată de o speță personală. Am primit un apel telefonic, nesolicitat, din partea unui influent om de afaceri din oraș și am fost amenințat să opresc demersurile mele civice în ceea ce privește o construcție pe care autoritățile au declarat-o a fi ilegală în urma sesizărilor mele.

Omul m-a sunat, s-a prezentat și mi-a zis, într-un citat aproximativ: „Fii atent la mine, eu zic să te potolești că altfel pornești furia în mine și ai să vezi tu că atunci nu-ți va fin bine!”. Nu mi-a fost deloc greu să aflu că numărul de telefon de pe care am fost apelat chiar aparține respectivului domn.

În urma acestu apel, am făcut o plângere la Poliție și am postat pe contul meu personal de Facebook o relatare a celor întâmplate, am menționat și numărul de telefon de pe care am fost apelat și numele celui care m-a apelat (este o persoană publică având în vedere desele lui apariții în media și afacerile de acre se ocupă).

În acest context, aș dori să aflu opinia unui avocat în ceea ce privește faptul că am postat e Facebook numărul de telefon de pe care am fost apelat și numele celui care a făcut-o. Contravine acest aspect normelor legal în ceea ce privește protecția datelor cu caracter personal? Menționez că nu i-am solicitat în niciun fel acelui domn să mă apeleze, a făcut-o din propria inițiativă și m-a amenințat. Am luat legătura cu compania de telefonie mobilă care este dispusă să pună la dispoziția organelor de poliție înregistrarea apelului în cazul în care va fi nevoie.

Există prevederi speciale legate de publicarea datelor cu caracter personal în contextul în care persona menționată a exercitat amenințări asupra mea?

Vă mulțumesc!
Cel mai recent răspuns: MVRusu , utilizator 08:48, 7 Iulie 2020
1. GDPR e pentru firme, organizatii si institutii.

2. Compania de telefonie a inregistrat efectuarea convorbirii, nu continutul convorbirii.
Mulțumesc mult pentru răspuns.
Am sunat de 3 ori la compania de telefonie mobilă și, de fiecare dată, mi-au confirmat faptul că pot pune la dispoziția organelor de poliție sau la dispoziția instanței înregistrarea convorbirii în cazul în care vor exista solicitări din partea acestor instituții. Mie, personal, nu-mi pot furniza înregistrarea apelului. Posibil să fi înțeles eu greșit, dar sper că nu am făcut-o.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Injuraturi prin telefon , autor necunoscut ContSters83715 ContSters83715 Daca primesc 2-3 injuraturi pe telefonul mobil gen f...m....matii, cand ma duc la politie sa sesizez, scriu injuraturile mot-a mot sau scriu doar ca mi s-au ... (vezi toată discuția)
Convorbiri efectuate de pe linia mea telefonica MariusAnA MariusAnA Buna ziua Cine ma poate ajuta/indruma si pe mine intr-o problema? Saptamana trecuta am fost instiintat de cei de la ......... cu care am un contract ... (vezi toată discuția)
Apel cu numar ascuns ramada ramada De vreo 5 luni de zile primesc apeluri cu numar ascuns pe telefonul meu. Nu am reusit sa-l prind niciodata pentru ca nu suna mult. Nu m-a injurat niciodata, nu ... (vezi toată discuția)