Buna ziua,
Se da următoarea situație:
Soțul meu este angajat al unei firme care, odată cu pandemia, a pus angajații să semneze un act adițional prin care li se reduceau atât salariul, cât și programul de muncă cu 20%. Totodată, s-a lucrat de acasa timp de 3 luni.
Această scădere a putut fi anulată prin întoarcerea la birou după cele 3 luni, de la 1 iulie.
La scurt timp după ce s-a reintrat în "normal", soțul meu și alți 2-3 colegi și-au depus demisiile la intervale scurte de timp.
Între timp, soțul meu a aflat că imediat după ce au anunțat oficial că vor pleca, ceilalți colegi, care rămân, ar fi primit diferenta de cei 20% pentru cele 3 luni lucrate pe 80%, sub formă de primă, cu mentiunea că plata ar fi confidențială (doar verbal, nu i-a pus nimeni să semneze nimic pe colegii ce au primit diferența).
Li s-a spus însă, tot verbal, că "prima" constituie diferența de bani pentru acele 3 luni în care s-a lucrat pe 80%.
Acum, soțul si cei 3 colegi care sunt în preaviz sau doar ce au terminat preavizul, se întreabă dacă nu cumva e vorba de o inegalitate și dacă legea este în vreun fel de partea lor.
Mă puteți ajuta cu un răspuns?
Cel mai recent răspuns:
Cornel Vasile , Consilier juridic
18:20, 28 Iulie 2020