Bună ziua, mama mea a fost înșelată de un infractor și a contractat în decembrie 2019 un împrumut la Provident, banii dându-i respectivului. Am aflat abia la câteva luni după. Anul acesta mama a fost diagnosticată cu Alzheimer în stadiu grav și a fost încadrată în gradul 1 de handicap, nerevizuibil. Pe lângă aspectul discernământului la momentul contractării împrumutului, există partea practică a somațiilor de plată, ultima primită fiind în sensul începerii executării silite. Mama nu are bunuri mobile ce ar putea fi valorificate, doar casa de paiantă demolabilă în care locuiește. Ce șanse sunt pentru: 1. constatarea nulității contractului de împrumut, 2. executarea prin poprire asupra pensiei și 3. executarea prin sechestru și înstrăinarea casei? Ce pot face, în afară de plata împrumutului, pe care evident nu o voi efectua? Menționez că am înaintat acțiune pentru decădere din drepturi. Mulțumesc!
Foarte probabil PROVIDENT o va executa silit pe mama dvs. Dacă contractul de împrumut este semnat de debitor, este foarte dificil să fie declarat nul. Dacă nu a semnat ea contractul, instanța în urma unei expertize, poate declara contractul nul.
Da, ar trebui ca dupa ce depuneti plangerea la politie sa se depuna si contestatie la executare cu solicitarea de a se suspenda exacutarea silita.
Daca se depun acte medicale la dosar exista sanse.
Daca se va incepe si urmarirea penala impotriva escrocului sansele deja devin imense la suspendare.
Da, am depus plângere la poliție în mai, cercetarea este încă în desfășurare, șansele de a recupera ceva de la infractor sunt zero. Acte medicale am, majoritatea din păcate după contractarea împrumutului, dar e vorba de o boală care evoluează în timp. Voi depune și contestație, care este termenul? menționez că în afara notificarii prealabile inceperii executarii silite, nu am primit inca nimic, nici de la Provident, nici de la vreo instanta.
Bine, dar asemenea firme pot încheia contracte cu oricine, în orice condiții, fara nicio raspundere? e vorba de o persoană dementă, fără discernământ, contractul ar trebui să fie nul din start. Daca un varstnic apeleaza la un notar se cere expertiza, daca vine un operator Provident nu exista nicio forma de protectie a persoanei respective :((
Imprumut ifn fals
tmsc
Buna ziua.
Am o problema putin mai complicata in legatura cu un asa-zis imprumut la Provident. Acum vreo 2 saptamani m-am trezit acasa cu un plic de la o ... (vezi toată discuția)