Av. Liviu Voinea a scris:
Bine ca nu ati postat OUG 195/2002 in totalitate.
La obiect:
Nu mai poate sustine testul 13/15.
Si nu se va reduce.
Cititi in TOTALITATE art . 104
Nu vreti sa fiti mai putin sibilic ? Am citit art. 104.
Nu e vreo interdictie. Deocamdata nu ati demonstrat ca nu am dreptate.
Postez tot articolul:
Art. 104
(1) La cererea titularului permisului de conducere, perioadele de suspendare se reduc de către șeful poliției rutiere a județului sau a municipiului București pe raza căreia a fost săvârșită fapta ori de către șeful poliției rutiere din Inspectoratul General al Poliției Române.
(2) Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se reduce, la cererea titularului, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:
a) a fost declarat admis la testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație;
b) a obținut permisul de conducere cu cel puțin un an înainte de săvârșirea faptei.
(3) Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se reduce la 30 de zile, la cererea titularului, pentru săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a faptelor prevăzute la art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) lit. a) și la art. 103 alin. (1) lit. c) și d). Pentru fapta prevăzută la art. 102 alin. (3) lit. e), perioada de suspendare se reduce la 30 de zile, la cererea titularului:
a) dacă viteza maximă admisă pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus este depășită cu mai mult de 50 km/h, dar nu mai mult de 70 km/h;
b) dacă viteza maximă admisă pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus este depășită cu mai mult de 70 km/h, doar dacă această faptă a fost săvârșită o singură dată în 12 luni.
(4) Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se reduce la 45 de zile, la cererea titularului, în cazul în care aceasta a fost majorată conform art. 103 alin. (2) și art. 118 alin. (7), după caz.
(5) Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător și în cazul prevăzut la art. 104^1 alin. (1), în situația în care faptele respective fac parte din cele prevăzute la art. 101 alin. (3) și art. 102 alin. (3) lit. a) și e).
(6) Conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai nu beneficiază de reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, dacă:
a) a cumulat, din nou, cel puțin 15 puncte de penalizare în următoarele 12 luni de la data expirării ultimei suspendări a exercitării dreptului de a conduce;
b) a fost implicat într-un accident de circulație din care au rezultat numai pagube materiale, iar rezultatul testării aerului expirat sau al probelor biologice a stabilit că a condus vehiculul în timp ce se afla sub influența alcoolului;
c) sancțiunea contravențională complementară s-a dispus ca urmare a neopririi la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune.
Art. 219 din HG1391/2006
(3) Verificarea cunoasterii regulilor de circulatie de către contravenient se efectueaza de către serviciul politiei rutiere care îl are în evidenta, în cazul în care sancţiunea a fost aplicata ca urmare a savarsirii unei contraventii pentru care legea prevede suspendarea dreptului de a conduce pentru 30, 60 sau 90 de zile sau, după caz, a fost majorata cu 30 de zile.
(4) Verificarea cunoasterii regulilor de circulatie consta în completarea unui test-grila, ce contine 15 intrebari din legislatia rutiera. Este declarata "promovata" persoana care a formulat răspunsul corect la cel puţin 13 intrebari.
(5) Contravenientul este obligat sa sustina examenul de verificare a cunoasterii regulilor de circulatie, în perioada executarii sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce, în zilele stabilite, saptamanal, la nivelul serviciului politiei rutiere.