Stimati Domnilor Avocati,
va rog mult sa ma ajutati si pe mine cu un sfat.
Este vorba de dezbaterea succesiunii dupa bunica mea, plecata din tara cu fiul ei in 1988 si decedata in Germania in 1989.
Mama mea, fiica bunicii in cauza, a ramas in Romania si imediat dupa aparitia legii 18/1991 a fondului funciar a facut cerere de retrocedare a terenului arabil cu care parintii ei au intrat in colectiva , primind partea ei, adica jumatate din total.
Inainte de plecare, bunica mea a fost obligata sa-si vanda casa la un pret derizoriu statului roman.
In 1995, fratele mamei mele din Germania i-a scris mamei mele ca face la nemti cerere de despagubire pentru casa bunicii si pentru partea mamei mele, urmand ulterior sa-i dea partea corespunzatoare din banii primiti.
Mama mea a decedat in Romania in 1999 si nu a primit nimic pentru casa bunicii de la fratele ei .
In 2006, dupa decesul tatalui meu (mostenitorul mamei mele) in Romania, fratele mamei mele, pe ascuns si prin intermediul unei prietene a dezbatut succesiunea dupa bunica mea, declarand-o pe mama mea straina de succesiune, obtinand astfel un certificat de “unic mostenitor”.
Mentionez ca aceasta prietena a unchiului meu nu a avut mandat expres pentru dezbaterea succesiunii , ca succesiunea s-a dezbatut la sora prietenei care este notar (martora fiind fiica prietenei, de asemenea notara in acelasi cabinet) si ca eu nu am fost anuntat despre dezbaterea succesiunii cu toate ca notara executoare cat si restul familiei stia de existenta mea , ma cunosteau personal,
dezbatand si succesiunile dupa parintii mei.
In baza acestui “certificat de unic mostenitor” si tot cu ajutorul acestei prietene si a familiei ei, unchiul meu a obtinut in instanta casa bunicii de la stat, cu toate ca era vanduta chiriasului din anul 1999.
De indata ce am aflat ca fratele mamei mele a dezbatut succesiunea dupa bunica mea, am inceput un proces de anulare partiala a certificatului de mostenitor . Acest proces l-am pierdut in fond deoarece instanta, in motivarea sentintei, nu recunoaste repunerea in termenul de acceptanta succesorala a mamei mele conform art.13 alin.2 din legea 18/1991, dispozitie imperativa, considerata insa de instanta ca fiind restrictiva si valabila numai pentru o parte din mostenire, adica numai pentru pamant nu si pentru casa.
In plus, mama mea s-a folosit ca de un bun propriu de locul de veci concesionat de bunica in 1978, la moartea bunicului, a inmormantat acolo pe sora mea in 1983 si dupa moartea bunicii, l-a expirarea concesiunii, a preluat concesiunea. Aceasta dovada de acceptare tacita a mostenirii a fost considerata ca “ingrijirea mormantului” si ignorata de instanta de judecata.
Va rog sa-mi spuneti daca aceasta sentinta (care a hotarat ca mama mea nu a acceptat mostenirea dupa mama ei) este in conformitate cu legile in vigoare si daca am sanse de a castiga acest litigiu in urmatoarele faze de proces , intr-un proces penal sau chiar la CEDO pentru incalcarea dreptului la propietate al mamei mele ca mostenitor rezervatar si acceptant al mamei ei.
Cu multa stima si multumiri
Cel mai recent răspuns:
adriana-de , utilizator
04:43, 30 Decembrie 2009